Ca orice paranoic care se respectă, după ce mi-am tras două yale la uşă şi mi-am instalat un detector de microfoane, panicat fiind de faptul ca www-ul ar putea să crape într-o zi, am hotărât să fac o copie numai a mea a unei bucăţi de Internet.
Ei bine, versiunea softcore e alta: multe dintre siturile pe care găseam informaţii foarte utile – chestii valabile timp îndelungat, resurse de cunoaştere la care apelezi când ai nevoie – au sucombat integral ori parţial în cei 10 ani de când am coborât din copac în faţa monitorului. Până să o păţesc, pur şi simplu adăugam linkurile interesante în lista de "favorite". Astfel, cutia mea craniană a hotărât să cerceteze cum s-ar putea salva pe hard disk întregi site-uri, uşor şi automatizat, ca mai apoi, deschizându-le offline să le vadă la fel de accesibile ca şi în versiunile lor online.
Înainte de a trece la prezentarea soluţiilor descoperite, trec punctual motivaţiile posibile pentru apelarea la aşa-numitele aplicaţii web-spider sau web-copier:
HTTrack Webcopier
Pe vremea când m-am interesat pentru prima dată de o aplicaţie care să salveze site-uri întregi care mai apoi să poată fi accesate offline la fel cum o faci direct de pe net am găsit ca soluţie "mondială" numitul HTTrack. Chiar şi după doi ani de când îl folosesc, fireşte doi ani în care soft-ul s-a mai dezvoltat, rămâne în "pole position-ul" personal, în ciuda testării recente a altor aplicaţii similare, dar comerciale.
Nu numai că este un program gratuit, capabil să ruleze atât instalat în "Program Files" cât şi de pe stick de memorie USB, dar este disponibil pentru orice sistem de operare popular: Windows (95/98/NT/2000/XP), Mac OSX sau Linux.
La instalare ai posibilitatea de a alege limba română. Permite salvarea integrală sau parţială a unui site. Poate fi configurat în fel şi chip, dar asta presupune cotrobăirea help-ului şi cunoştinţe mai avansate. Cu toate setările pe default, nu am întâmpinat probleme în descărcarea site-urilor care m-au interesat. Totuşi, HTTrack nu se înţelege perfect cu anumite site-uri flash, cele ce utilizează intensiv fişiere Java şi Javascript, respectiv cu cele bazate pe script CGI complex (exemplu concret, go4it.ro – eh, am comis-o!).