Editorul foto Adobe Lightroom va ajunge în curând şi pe tableta iPad

Editorul foto Adobe Lightroom va ajunge în curând şi pe tableta iPad

Tabletele au muşcat vizibil din profitul şi vânzările PC-urilor, un număr suficient de mare de utilizatori considerând că acestea sunt platforme de calcul generice mai simple, mai uşoare, mai ieftine şi cu o ergonomie superioară. Dacă aceste aspecte au convins utilizatorii fără prea mari pretenţii, cei care au nevoie de produse software profesionale nu s-au putut bucura pe deplin de ele deoarece s-au împiedicat de oferta nesatisfăcătoare de aplicaţii.

Android şi iOS oferă câteva produse software destinate celor care au pretenţii mai mari, cum ar fi Photoshop Touch, iWork sau Pinnacle Studio, acestea fiind inferioare echivalentelor lor desktop din cauza facilităţilor mai reduse sau a modului de lucru mai greoi, dar fiind totuşi un pas în direcţia cea bună. Întru bucuria fotografilor care preferă formatele RAW, la această colecţie se va adăuga în curând şi celebrul editor foto Adobe Lightroom.

Adobe a menţionat pentru prima oară existenţa aplicaţiei Lightroom pentru iPad în luna mai a anului trecut, atunci când a arătat o primă versiune de test a acestui produs în cadrul conferinţei Photoshop World. În decursul celor aproape nouă luni care au trecut de atunci nu am mai auzit nimic nou până acum câteva zile, când Adobe a publicat din greşeală pe site-ul propriu detalii despre preţul de comercializare al viitorului produs, ceea ce ne face să credem că până la lansarea oficială a acestuia nu a mai rămas prea mult timp.

Pe platformele Android sau iOS există câteva aplicaţii foto de editare RAW, cum ar fi Photogene sau piRAWnha, însă Adobe a afirmat că versiune pentru iPad a aplicaţiei Lightroom va oferi toate opţiunile versiunii desktop, cum ar fi suportul extins pentru formate şi profilele pentru corecţia obiectivelor.

Mai puţin clar este modul de comercializare al produsului. În vara anului trecut, Adobe a renunţat la comercializarea celebrelor sale aplicaţii în favoarea abonamentelor lunare Creative Cloud, şi se pare că şi noul Lightroom va fi oferit în acelaşi mod contra sumei de 99 de dolari pe an. Prin integrarea cu Creative Cloud, utilizatorii îşi vor putea sincroniza imaginile editare, vor putea păstra originalele online şi vor putea partaja între aplicaţii profilurile de editare create. Nu este clar însă dacă aplicaţia pentru iPad va putea fi utilizată şi fără această integrare online şi care va fi preţul acesteia. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News