Esti suspect? Poliţia germană te virusează!

04.12.2008
Esti suspect? Poliţia germană te virusează!

În Germania, dacă eşti suspect, poliţia federală te poate virusa pentru a obţine informaţii din calculatorul tău. Acest drept a fost câştigat alături de altele în urma unui compromis între ministrul de interne şi parlament. Legea, controversată şi respinsă de o bună parte din parlamentari, este una dintre cele mai dure din Europa. În principiu, ea le dă posibilitatea poliţiştilor să infecteze calculatoarele suspecţilor cu un virus de tip troian care va transmite date despre informaţiile de pe harddisk. În plus, agenţii federali vor putea monta microfoane ascunse, fotografia casele suspecţilor, asculta telefoanele mobile şi le vor putea localiza.

Masina de patrulare a politiei federale germane

Toate aceste acţiuni vor trebui însă aprobate de un judecător, chiar şi în cazuri de urgenţă, pentru a preveni folosirea lor în mod nefondat. Poliţia susţine că astfel de măsuri i-ar putea ajuta să descopere mai repede persoanele suspecte de terorism şi să protejeze astfel mai bine populaţia. Pe de altă parte mai mulţi parlamentari germani s-au opus legii, insistând că ea poate îngrădi libertăţi civile. În practică, noi credem că oricine se poate proteja împotriva unei astfel de infectări cu „viruşi poliţişti”. În plus, folosirea unui sistem de operare bazat pe Linux ar face extrem de dificilă misiunea poliţiştilor. Cei care ar trebui să se teamă sunt teroriştii fără cunoştinţe IT de bază.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News