Facebook Moments înlocuieşte sincronizarea automată a aplicaţiei principale

16.12.2015
Facebook Moments înlocuieşte sincronizarea automată a aplicaţiei principale

După controversata decizie de a separa aplicaţia Facebook de funcţionalitatea de mesagerie, reţeaua de socializare transformă încă o funcţie într-o aplicaţie de sine stătătoare. Este vorba despre posibilitatea de a sincroniza automat fotografiile de pe smartphone cu galeria de imagini de pe Facebook, care va fi disponibilă acum doar pentru cei care aleg să instaleze aplicaţia Moments.

Funcţia de sincronizare automată a fotografiilor era disponibilă în aplicaţia principală încă din 2012 şi a atras destui utilizatori de-a lungul timpului. Se pare că tranziţia la Moments ar trebui să ofere clienţilor mai mult control asupra conţinutului urcat pe serverele Facebook, oferind posibilitatea de a viziona, de a descărca imagini deja urcate sau de a şterge fotografiile nedorite. Momentan, aplicaţia Facebook va oferi timp de câteva săptămâni funcţionalitatea veche, însă aceasta va înceta pe data de 10 ianuarie. Cei care doresc sincronizare automată a fotografiilor după această dată sunt nevoiţi să instaleze aplicaţia Moments.

Moments s-a lansat în luna iunie a acestui an şi a facilitat o simplificare a modului în care pot fi create albume foto pe Facebook. Aceasta beneficiază de algoritmul de recunoaştere a feţelor din poze de pe reţeaua de socializare, oferind posibilitatea de a eticheta prietenii în fotografiile urcate.  Cei care nu vor să facă tranziţia la Moments au opţiunea de a-şi descărca pe un computer un fişier în format .zip care va integra tot conţinutul urcat folosind funcţia de sincronizare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult