Microsoft a anunţat că Windows 10 va include o serie de tehnologii utile, viitorul sistem de operare urmând să ocupe mai puţin spaţiu pe disc şi să elimine cu totul partiţia de Recovery. Compania a început să optimizeze aceste aspecte încă de la Windows 8.1, însă viitorul Windows 10 promite să le facă mai bine şi mai inteligent.
Începând cu Windows 8.1, Microsoft le-a oferit integratorilor posibilitatea de a folosi formatul virtualizat de stocare Windows Imaging Format (WIM), ceea ce a făcut posibilă reducerea spaţiului de stocare minim necesar de la 32 la 16 GB şi a permis lansarea unor tablete mai ieftine. Acest format a fost folosit pentru stocarea datelor necesare instalării încă de la Windows Vista, dar abia începând cu Windows 8.1 a fost posibilă iniţializarea de pe acesta şi utilizarea ca mediu de stocare pentru un sistem de operare instalat. Printre avantajele WIM se numără compresia fişierelor şi stocarea unei singure versiuni fizice a unui fişier, duplicatele necesare ale acestuia fiind înlocuite de simple scurtături.
Conform Microsoft, tehnologiile testate în cadrul Windows 8.1 vor fi completate de altele noi si vor permite reducerea suplimentară a spaţiului ocupat în memoria internă de către Windows cu 1,5 GB, în cazul versiunii pe 32 de biţi, sau 2,6 GB, în cazul versiunii pe 64 biţi. Compania afirmă că instalările OEM vor putea elibera astfel până la 6,6 GB din memoria internă, un aspect binevenit în cazul tabletelor ieftine cu memorii NAND mici. În plus, tehnologia va fi aplicată şi în cazul telefoanelor Windows 10.
Pe lângă Windows Imaging Format, Microsoft va folosi tehnologiile de compresie specifice sistemului de fişiere NTFS, o versiune îmbunătăţită a algoritmului Xpress, care este folosit în prezent pentru fişierul generat de funcţia de hibernare, şi va folosi algoritmii LZX. Pentru a nu afecta însă prea mult performanţele sistemului pe care este instalat, Windows 10 va face o analiză a capabilităţilor hardware în momentul instalării şi va decide dacă poate activa sau nu această compresie.
Cea de-a doua noutate este eliminarea partiţiei de restaurare. Oferită de aproape toţi producătorii de laptopuri şi tablete, partiţia Recovery ocupă uneori şi 12 GB. Începând cu Windows 8.1, această partiţie de restaurare a stocat multe dintre fişierele originale ale sistemului de operare, iar partiţia activă (fie ea de tip WIM sau nu) a conţinut doar legături către aceste fişiere. Acest aspect a permis astfel şi scăderea suplimentară a necesarului de spaţiu pe disc.
Windows 10 va elimina însă cu totul această partiţie de Recovery şi va folosi chiar fişierele valide ale sistemului de operare activ pentru Restore sau Refresh, aceste opţiuni de restaurare urmând să şteargă toate fişierele necunoscute şi să lase în urmă un sistem de operare proaspăt. Cei care vor dori să creeze o copie completă de restaurare vor avea la dispoziţie opţiunea creării şi salvării acesteia pe un mediu de stocare extern.