Dezvoltată ca o soluție pentru telefoane cu Android mai puțin performante, alternativa Google Photos denumită Gallery Go pierde principalul argument care îi justifica existența.
Colecția de aplicații ”Go” a apărut ca și alternativă la soluțiile oficiale livrate pentru unele dintre cele mai populare aplicații de Android: Maps, YouTube, Gmail, Gboard, Play Store, Chrome, Assistant și, desigur, aplicația Google Go. Între timp, telefoanele cu Android Go s-au dovedit a fi mai degrabă sperietori pentru amatorii de telefoane ieftine cu Android, care au realizat foarte repede că pot obține ceva mai bun cu foarte puțini bani în plus. Așa se face că ecosistemul Android Go s-a născut și a murit aproape fără să observe nimeni, cumpărătorii acestor dispozitive descoperind că nu se pot baza pe alte aplicații decât cele incluse în această categorie „exclusivistă”. În plus, nici pentru dezvoltatorii de aplicații motivația nu era foarte mare, din moment ce acestea vizau o categorie de utilizatori prea puțin dispuși să cheltuiască pe servicii conexe.
Revenind la aplicația Gallery Go, aceasta ar fi strâns din anul 2019 și până acum aproximativ 100.000.000 de instalări, venind inclusiv de la utilizatorii unor telefoane cu Android de generație mai veche, căutând doar să extindă încă puțin durata de viață a dispozitivului folosit.
În mod similar, și aplicația Files Go a devenit Files by Google, încă din anul 2018. Putem doar presupune că, odată eliberată de eticheta unei soluții de buget, aplicația Gallery va „crește” pentru a pune mai mult în valoare puterea telefoanelor de generație recentă, eventual, devenind un posibil rival Google Photos.