Clientul de Gmail pentru iOS a primit în cel mai recent update mult aşteptata integrare cu Google Drive. Această funcţie era disponibilă pe Android încă din luna mai, uşurând experienţa de utilizare a celor care folosesc serviciile aceste în mod constant de pe dispozitive mobile.
Folosind noua variantă de Gmail pe iOS, veţi putea acum ataşa fişiere la mesaje folosind Google Drive. Atunci când această opţiune este selectată, aplicaţia de mail rămâne în background şi porneşte automat Drive. De aici nu trebuie decât selectate fişierele necesare, iar o simplă apăsare pe săgeata înapoi face tranziţia la Gmail.
În cazul în care destinatarul nu are acces la fişierele alese pentru ataşament, eşti atenţionat şi te poţi întoarce în Drive pentru a modifica setările de confidenţialitate.
Probabil cea mai utilă funcţie pentru cei care au spaţiu mult pe Drive este posibilitatea de a salva ataşamentele din Gmail direct în cloud. Astfel, poţi avea acces la toate ataşamentele preferate într-un singur loc, fără a fi nevoit să cauţi prin arhiva de mesaje. Toate aceste modificări ale aplicaţiilor de iOS de la Google ar trebui să faciliteze îmbunătăţirea fluxului de lucru pe mobil sau tabletă.