Google a lansat Android N Beta. Cum îl descarci şi ce aduce nou

10.03.2016
Google a lansat Android N Beta. Cum îl descarci şi ce aduce nou

Android 6.0 Marshmallow abia a ajuns pe 2,3% dintre dispozitivele de pe piaţă, iar Google ne surprinde pe toţi anunţând o nouă versiune: Android 7.0 „N”, în versiune beta, destinată dezvoltatorilor de software. Aceasta este deja disponibilă pentru utilizatorii de dispozitive Nexus şi aduce câteva schimbări interesante, păstrând însă acelaşi aspectul general prezent pe Android încă de la versiunea Lollipop.

În cazul în care doriţi să vă înscrieţi în programul de testare, sunt câteva criterii pe care trebuie să le îndepliniţi. În primul rând, este nevoie de un cont Google. Orice utilizator de Android ar trebui să aibă aşa ceva, deci partea asta nu este o problemă. În al doilea rând, este nevoie de unul dintre dispozitivele compatibile: Nexus 6, Nexus 9, Nexus 5X, Nexus 6P, Nexus Player, tableta Pixel C şi modelul General Mobile 4G din seria Android One.

Dacă aveţi unul dintre aceste dispozitive, iar contul Google este activ pe acesta, trebuie să accesaţi link-ul g.co/androidbeta. Aici există opţiunea de a te înscrie în program, cât şi detalii despre cum se realizează procesul de update şi cum te poţi întoarce la o versiune precedentă de Android.

Spre diferenţă de versiunile beta din trecut, Google oferă Android N spre testare ca update OTA (over the air), lucru care permite păstrarea tuturor aplicaţiilor, setărilor, fotografiilor şi datelor personale pe dispozitiv. Există de asemenea opţiunea de a folosi o imagine ROM pentru cei care doresc să instaleze sistemul de operare „pe curat”. Google avertizează însă că procesul de întoarcere la Android Lollipop sau Marshmallow implică un „restore” complet. Update-ul OTA se face direct de pe dispozitiv, odată înregistrat în program şi poate fi descărcat de pe WiFi. Acesta „cântăreşte” aproximativ 1 GB.

Şi totuşi ce aduce nou Android N? Google pare să pună un accent sporit pe multitasking, adăugând la nivel de sistem de operare funcţia multi-window, prezentă de câţiva ani pe dispozitivele Samsung şi LG. De asemenea, trecerea de la o aplicaţie la alta a fost simplificată, iar anumite aplicaţii pot fi folosite în mod picture-in-picture pentru redare media. Toate aceste funcţii par să fie un răspuns la iOS 9 şi noile sale metode de multitasking. Vestea bună este că partenerii hardware nu vor mai trebui să modifice Android-ul pentru a oferi astfel de funcţionalitate.

Notificările oferă acum posibilitatea de a răspunde la mesaje fără a deschide aplicaţia dedicată, iar setările rapide sunt disponibile direct din bara de notificări, fără a fi nevoie să deschizi întregul sertar cu iconiţe. Cei care au planuri de date limitate pot să pună restricţii pe cât trafic poate consuma fiecare aplicaţie în parte, iar Doze, funcţia pentru îmbunătăţirea autonomiei ar trebui să fie mult mai eficientă. Cu siguranţă, Google a inclus multe alte modificări minore, care nu sunt evidente imediat, însă cu siguranţă ceea ce vedem în acest beta nu este tot.

Android N era aşteptat în variantă beta abia în luna mai, unde Google a lansat în trecut variante de preview pentru sistemele sale de operare mobile. Cele câteva luni în plus de testare publică vor asigura că la lansarea din această toamnă, Android N va fi un sistem de operare mult mai stabil, cu funcţii realizate în jurul feedback-ului utilizatorilor. Cu siguranţă, între timp, Google va dezvolta şi alte noi funcţii pe care le va integra în varianta finală a noului Android.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult