Google Maps a trecut la versiunea 9.3, oferind utilizatorilor de Android şi iOS câteva funcţii noi şi utile.
Prima dintre acestea, Shareable Directions permite utilizatorilor să trimită prietenilor indicaţii pentru orientare şi trasee personalizate pentru navigarea către o destinaţie. Informaţiile pot fi transmise folosind oricare din aplicaţiile menţionate în meniul Share, precum şi către ochelarii Google Glass.
În funcţie de setările folosite pe dispozitiv, un mesaj de avertizare poate apărea, sugerând ajustarea automată a acestora pentru a asigura funcţionarea optimă a aplicaţiei. Mesajul poate fi dezactivat, cu riscul stabilirii mai puţin precisă a locaţiei utilizatorului.
Începând cu versiunea 9.3, aplicaţia vine cu un set nou de permisiuni, solicitând în plus acces la setările şi dispozitivele Bluetooth, precum permisiunea de a rula automat la fiecare pornire a tabletei sau telefonului mobil.
Potrivit indiciilor scoase la iveală prin decompilarea pachetului APK de instalare, noua versiune Maps ar mai putea conţine şi un sistem de notificări contextuale, adaptate în funcţie de locaţia utilizatorului pentru a da informaţii despre staţiile de tranzit aflate în apropriere, aeroporturi, restaurante şi magazine. Trebuie spus că un serviciu similar este oferit deja de aplicaţia Google Now, incluzând şi opţiuni pentru deplasarea pe timp de noapte. Alte indicii sugerează includerea unei funcţii de tip „check-in” prin care utilizatorii să poată declara sau confirma prezenţa într-o locaţie anume. Aparent, noile adiţii sunt încă la stadiu de pregătire, urmând să fie activate cu o actualizare viitoare a aplicaţiei.