Google a lansat actualizarea “Lollipop” pentru Android Wear, adăugând funcţie brightness boost şi optimizări la nivelul interfeţei Face UI, menite să uşureze navigarea pe ecranul dispozitivelor smartwatch.
Astfel, posesorii de ceasuri inteligente bazate pe platforma Android Wear au acum la dispoziţie noi profiluri de utilizare selectabile: Sunlight Mode amplifică luminozitatea ecranului pentru vizibilitate sporită la folosirea în spaţii cu lumină ambiantă puternică, iar Theater Mode păstrează ecranul şi notificările oprite atunci când ne aflăm în încăperi întunecoase.
Alte îmbunătăţiri au fost aduse la nivelul aplicaţiilor, oferind opţiuni pentru blocarea notificărilor din orice aplicaţie fără să scoatem smartphone-ul din buzunar. În plus, putem inspecta consumul de energie pentru fiecare aplicaţie instalată pe smartwatch direct din clientul Android Wear pentru smartphone.
Actualizarea “Lollipop” va fi livrată direct de Google începând de săptămâna viitoare pentru toate dispozitivele cu platformă Android Wear, indiferent de modelul acestora. Lansarea este sincronizată cu introducerea categoriei Watch Faces în magazinul Google Play, oferind mai multe teme de interfaţă selectabile pentru personalizarea dispozitivelor.