Google ar putea reduce consumul de baterie asociat browserului Chrome, cu ajutorul Microsoft

20.01.2020
Google ar putea reduce consumul de baterie asociat browserului Chrome, cu ajutorul Microsoft

Deşi şi-a construit faima pe seama vitezei şi a consumului redus de memorie/procesor, raportat la alte browsere web, Google Chrome a acumulat mult „bagaj” nedorit de-a lungul timpului, îmbunătăţirile aduse pentru securitate şi compatibilitate cu un vast repertoriu de tehnologii web reflectându-se într-un consum mare de memorie RAM şi funcţionare mai ineficientă decât acum câţiva ani.

Cel puţin pe Windows 10, Microsoft pare că a găsit o modalitate pentru funcţionare mai eficientă a browserului Chrome, care se va reflacta într-un consum redus al bateriei pe sistemele laptop echipate cu Windows 10.

Pornind de la o analiză a componentelor hardware, inginerii Microsoft au determinat că o bună parte din risipa de energie se face din cauza accesării intermitente a dispozitivului de stocare. Mai ales în timpul vizionării de clipuri video (ex. pe YouTube), procedeul numit disk caching împiedică hard disk-ul sau dispozitivul SSD să treacă în modul de veghe.

Cel puţin în cazul PC-urilor de generaţie mai nouă, problema poate fi evitată într-un mod elegant, realizând operaţia de caching exclusiv folosind memoria RAM. Cu mici efecte adverse, în sensul creşterii nivelului de utilizare RAM, optimizarea va fi aplicată doar atunci când laptopul este detectat funcţionând pe baterie.

Propunerile primite din partea Microsoft au fost confirmate şi de un inginer Google, urmând ca modificările să fie încorporate în următoarea versiune de testare Chrome.

Deşi pare ciudat ca Microsoft să vină cu îmbunătăţiri pentru browserul Chrome, iniţiativa este uşor de înţeles dacă privim din perspectiva folosirii motorului Chromium pentru browserul Edge, pe care Microsoft îl optimizează astfel într-un mod indirect.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult