Ajungând din urmă browserul Opera, care a primit în luna februarie o funcție care permite gruparea tab-urilor în spații de lucru virtuale, Google Chrome va permite organizarea pe grupuri a tab-urilor active, încât acestea să nu mai aglomereze interfața aplicației.
Mai ales pe PC-urile de generaţie mai nouă, folosirea conştiincioasă a browserului web prin eliminarea periodică a tab-urilor pe care nu le folosim imediat nu mai este absolut necesară, optimizările pentru reducerea consumului de memorie şi procesor permiţând acomodarea unui număr impresionant de tab-uri fără a compromite semnificativ performanţele resimţite. Totuşi, la partea de ergonomie lucrurile nu stăteau chiar atât de bine, colecţionarea unui număr prea mare de tab-uri făcând aproape imposibilă folosirea eficientă a browserului web.
Din fericire, Google rezolvă această problemă adăugând în browserul Chrome funcția Tab Groups. Accesibilă. Disponibilă începând cu versiunea Chrome 81, noua opțiune Add to new group poate fi găsită dând click-dreapta pe orice tab activ. Tab-ul selectat își va schimba culoarea pentru a ajuta identificarea mai ușoară a grupului din care face parte. Poți adăuga mai multe tab-uri la un grup pe care l-ai creat anterior, pur și simplu trăgându-le în grupul respectiv.
Puteți schimba manual culoarea folosită pentru a diferenția grupurile de tab-uri dând click pe punctele colorate care apar în stânga fiecărui grup, urmată de selectarea unei noi nuanțe de culoare. De asemenea, poți folosi meniul afișat și pentru a redenumi grupul respectiv, sau sparge grupul în tab-uri în entități separate.
Dacă nu găsești opțiunea, te poți asigura că funcția este activă tastând chrome://flags/#tab-groups în bara de adrese și setând opțiunea pe modul Enabled. Va trebui să repornești Chrome pentru ca modificarea să fie aplicată.