Cu regularitatea obişnuită, Google a lansat versiunea a douăzeci şi treia a browser-ului Chrome, acesta aducând îmbunătăţiri de interfaţă şi o optimizare a accelerării hardware pe procesoarele grafice.
Dacă performanţele sunt practic identice cu cele ale versiunii anterioare, Chrome 23 promite o îmbunătăţire a autonomie sistemelor portabile Windows care folosesc decodarea hardware cu circa 25 de procente faţă de clasica decodare pe CPU.
Bara de adrese Omnibox a primit şi ea o mică actualizare, pictograma Site Information primind un aspect nou, care face mai uşor de văzut toate permisiunile site-ului curent şi oferă şi posibilitatea ajustării rapide a acestora.
În final, Chrome 23 aduce suport opţional pentru cererile Do not Track, facilitatea putând fi activată din opţiunile avansate ale aplicaţiei dar depinzând de implementările site-urile vizitate. Cum era de aşteptat, Chrome 23 repară şi o serie de 13 vulnerabilităţi, dintre care cinci critice şi şapte cu gravitate medie.