Google Chrome poate bloca acum în mod automat reclamele furnizate pe anumite site-uri

06.12.2018
Google Chrome poate bloca acum în mod automat reclamele furnizate pe anumite site-uri

Google a promis să descurajeze practicile abuzive prin care unii administratori web încearcă să-şi maximizeze profiturile, afişând vizitatorilor reclame înşelătoare sau convingându-i să instaleze extensii pentru browser care îi vor bombarda cu reclame mult timp după ce au părăsit site-ul respecitv.

Reclamele înşelătoare, cum sunt cele care simulează diverse probleme ale PC-ului cu scopul de a determina achiziţionarea de servicii contracost sau instalarea unor componente software de provenienţă dubioasă vor fi sancţionate prin cenzurarea totală a reclamelor de pe site-ul respectiv. Vizate sunt şi bannerele care imită fale butoane download sau închidere, direcţionând în schimb vizitatorii către alte site-uri sau pagini înţesate cu reclame. Măsura nu se aplică în mod automat, proprietarii de site-uri care intră sub incidenţa noilor reguli având 30 de zile la dispoziţie să îndrepte situaţia şi să ceară o reevaluare.

Începând cu versiunea Chrome 71, utilizatorii vor fi alertaţi şi dacă site-ul vizitat ar putea să ascundă costurile reale şi termenii privind desfăşurarea anumitpr tranzacţii. Spre exemplu, dacă un site încearcă să atragă utilizatorii în acceptarea unor abonamente fără a comunica în mod explicit faptul că vor fi taxaţi pentru servicii contracost, capcana întinsă ar putea fi demontată de Google prin afişarea unei alerte care nu poate fi ignorat cu uşurinţă.

Versiunea Google Chrome 71 este disponibilă ca actualizare automată pentru platformele Windows, Linux şi Mac, versiunile pentru Android şi iOS urmând să fie lansate zilele următoare.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult