Google a venit astăzi cu o veste bună pentru utilizatorii de Android care cumpără aplicaţii de pe Play Store şi se răzgândesc la scurt timp după. Având în vedere că timpul de returnare era de doar 15 minute, timp prea scurt pentru a-ţi face o idee concludentă despre o aplicaţie, compania a decis să extindă fereastra la două ore.
Acum, după cumpărarea unei aplicaţii apare lângă butonul Open şi opţiunea „Refund”, care este activă 120 de minute din momentul cumpărării. Astfel, există destul timp la dispoziţie pentru a porni aplicaţia, pentru a te asigura că îşi îndeplineşte funcţiile şi că răspunde la una dintre nevoile tale. În caz contrar, poţi să o returnezi, iar Google îţi va vira suma de bani plătită înapoi în cont. Dacă cele două ore expiră, butonul „Refund” este înlocuit cu „Uninstall”.
Există însă o protecţie împotriva celor care vor să abuzeze de această funcţie. Întrucât ai putea cumpăra şi returna o aplicaţie la infinit pentru a o folosi pe gratis, Google a implementat un sistem inteligent. În cazul în care returnezi o aplicaţie şi doreşti să o cumperi din nou, fucţia Refund nu mai apare. Aceasta este valabilă o singură dată, atunci când aplicaţia este pentru prima dată ataşată de cont.
Momentan magazinul Google Play este singurul magazin de aplicaţii mobil care oferă posibilitatea de returnare a conţinutului folosind un sistem automat. Pentru a returna aplicaţii din AppStore şi Windows Store trebuie de obicei să intri în contact cu departamentul de relaţii cu clienţii. De altfel, aplicaţiile gratuite care includ conţinut pe bani nu mai sunt listate ca „Free” pe Play Store, acestea putând fi instalate printr-un singur click pe noul buton „Install”.