Google introduce actualizări incrementate în Play Store, Apple urmează în toamnă

17.08.2012
Google introduce actualizări incrementate în Play Store, Apple urmează în toamnă

Printre multiplele noutăţi anunţate de Google la ediţia din acest an a conferinţei Google I/O s-a numărat şi implementarea facilităţii de actualizare incrementată a aplicaţiilor din Play Store, fără a se oferi însă şi o dată pentru activarea acesteia. Noul mod de actualizare a devenit activ începând cu seara zilei trecute, utilizatorii terminalelor Android 2.3 sau mai noi care îşi vor actualiza aplicaţiile de acum înainte putând observa o micşorare a dimensiunilor fişierelor descărcate şi o importantă economie de bandă.

Posibilitatea de actualizare incrementată nu este o facilitate spectaculoasă menită să-i facă pe utilizatori să-şi arunce pălăria în aer de bucurie, însă posibilitatea serviciilor software de actualizare din Google Play de a analiza schimbările de cod din cadrul aplicaţiilor, de a descărca doar diferenţa şi de a reasambla local fişierul APK are avantaje incontestabile. După ce Google a ridicat limita dimensiunii aplicaţiilor din Play Store la 50MB, diferenţa dintre descărcarea unui fişier complet şi cea a unei actualizări parţiale, care poate ajunge chiar la un sfert din această dimensiune, se va traduce prin economii de trafic de date şi timpi mai scurţi de actualizare.

Utilizatorii iPhone, iPad şi iPod Touch nu trebuie să fie însă invidioşi, deoarece ultima versiune Beta a sistemului de operare iOS 6 a introdus şi ea o opţiune similară. Spre deosebire de Android, care permite instalarea separată a resurselor consistente ale unui joc sau aplicaţii, aplicaţiile iOS sunt împachetate în cadrul unui unic fişier, iar economiile de bandă şi timp vor deveni şi mai vizibile. În plus, prin implementarea acestei tehnologii, utilizatorii iOS vor putea face actualizări pentru unele aplicaţii de mari dimensiuni şi prin conexiunea de date, limitată în prezent la 50MB.

Mai puţin de 3MB din dimensiunea totală a aplicaţiei au fost descărcaţi pentru o actualizare

Urmărește Go4IT.ro pe Google News