Limitată până acum la aplicaţia Allo, funcţia Smart Replies foloseşte tehnologii de inteligenţă artificială pentru a analiza mesajele primite, formulând un răspuns adecvat pentru contextul în care ne aflăm.
Spre exemplu, la primirea mesajului „unde eşti” sau „ce faci”, aplicaţia ar putea formula automat răspunsul „sunt pe drum” sau „sunt bine”, rămânând doar ca utilizatorul să confirme trimiterea acestuia interacţionând cu mesajul de notificare afişat pe ecran. Atunci când telefonul este setat în modul silenţios, sau conducem un autovehicul, răspunsul automat ar putea fi „imi pare rău, nu pot vorbi acum”.
Totuşi, anumite mesaje sau contacte marcate ca prioritare vor putea trece de mesajele automate, declanşând alerte care solicită un răspuns imediat.
Google nu detaliază care aplicaţii au prioritate pentru implementarea funcţiei Smart Replies. Probabil, primul beneficiar va fi aplicaţia Google Hangouts, urmată de Facebook Messenger, Skype, Whats App, Twitter şi alte aplicaţii create de terţi.