Un grup misterios de hackeri donează o parte din banii pe care îi obține unor organizații caritabile.
Atacatorii informatici au primit milioane de dolari de la mai multe companii și folosesc o parte din bani, potrivit lor, „pentru a face din lume un loc mai bun”. Fonduri au fost donate deja unor entități precum The Water Project și Children International, transmite BBC News.
Grupul a publicat, pe Dark Web, două facturi primite după ce au donat câte 10.000 de dolari în Bitcoin celor două organizații menționate.
Una dintre acestea, Children International, a transmis că nu va păstra banii, din cauza modului în care au fost obținuți. „Dacă donația este legată de un hacker nu intenționăm să o păstrăm”, a declarat un purtător de cuvânt al organizației.
Atacatorii susțin că vizează doar companii mari, profitabile. Metoda folosită este atacul de tip ransomware. Fișierele victimelor sunt criptate, iar atacatorii oferă cheia de decriptare în schimbul unei sume de bani.
„Credem că este cinstit ca o parte din banii pe care companiile îi plătesc să meargă la organizații caritabile”, a transmis grupul.
Children International ajută copii, familii și comunități din India, Filipine, Columbia, Ecuador, Zambia sau Honduras.
The Water Project lucrează pentru a îmbunătăți accesul la apă potabilă în Africa Subsahariană.