Huawei ar putea trece anul viitor la HarmonyOS. Care modele primesc update primele

28.10.2020
Huawei ar putea trece anul viitor la HarmonyOS. Care modele primesc update primele

Huawei a anunțat anul acesta că HongMeng, sau HarmonyOS, cum este cunoscut în vest, va rula și pe telefoane, însă tranziția la noul sistem de operare ar putea fi mai rapidă decât ne așteptam. Conform Wang Chenglu, șeful diviziei de dezvoltare software din cadrul Huawei Consumer Business Group, Harmony OS și EMUI 11 deja folosesc multe componente comune, ceea ce sugerează că aceasta ar putea fi ultima versiune de EMUI bazată pe Android.

Huawei ar putea înlocui EMUI cu HarmonyOS foarte curând

Probabil că planul inițial era ca HarmonyOS să nu înlocuiască atât de repede sistemul de operare Android, dar odată cu restricțiile SUA, aceste planuri par să fi fost accelerate. În lipsa serviciilor Google pe Android, Huawei a început să modifice și mai mult sistemul de operare atunci când aplică EMUI 11. Astfel, multe dintre componentele celor două sisteme sunt acum comune. Chenglu spune că atât framework-ul, „baza” codului EMUI 11, cât și multe alte componente precum system scheduler-ul care ordonează prioritatea proceselor din fundal, sunt acum comune între acesta și HarmonyOS.

La sfârșitul anului, HarmonyOS va primi primul SDK compatibil cu smartphone-uri pentru dezvoltatorii de aplicații. De asemenea, în perioada aceea ar fi lansată și prima versiune beta de HarmonyOS pentru telefoanele deja disponibile. Iată care este ordinea în care va fi oferit update-ul:

  • Valul 1: telefoane echipate cu Kirin 9000 (seria Mate 40)
  • Valul 2: telefoane echipate cu Kirin 990 5G (modele Mate 30 și P40)
  • Valul 3: telefoane echipate cu Kirin 990 4G, Kirin 985 și Kirin 820
  • Valul 4: telefoane echipate cu Kirin 980, Kirin 990 4G și Kirin 820 (restul)
  • Valul 5: telefoane echipate cu Kirin 810 și Kirin 710

Acest lucru sugerează că anul viitor, în locul unui EMUI 12 sau o altă versiune de sistem de operare bazat pe Android, Huawei plănuiește să ofere un update direct la HarmonyOS pentru toate aceste dispozitive. Rămâne de văzut însă dacă acesta va fi un update opțional sau nu. Utilizatorii care încă folosesc Android cu servicii Google probabil că nu vor avea multe motive să treacă la noua versiune.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult