Apple a reuşit cu iOS 11 să realizeze probabil cea mai diferită versiune de la prima până în prezent, modificând multe aspecte ale sistemului de operare pentru mobile. Utilizatorii nu sunt însă tocmai mulţumiţi de noile moduri în care noul software schimbă modul în care scurtăturile pentru antenele Bluetooth şi Wi-Fi funcţionează în Control Centre, iar odată cu iOS 11.2, Apple va încerca să explice mai bine noul mod de gestiune al acestora.
Cei care au acces la versiunea iOS 11.2 beta au descoperit că dezactivarea Bluetooth şi Wi-Fi în această versiune vine alături de un mesaj care explică mai bine ce fac butoanele. Înainte de iOS 11, acestea dezactivau complet antenele, însă odată cu lansarea sistemului de operare nou din luna septembrie, acestea pur şi simplu deconectează telefonul sau tableta de la reţeaua de Wi-Fi sau dispozitivul Bluetooth conectat, lăsând antenele active pentru a putea păstra anumite funcţionalităţi secundare precum AirDrop şi conexiunea cu Apple Watch.
Noul mesaj avertizează utilizatorii că antenele sunt încă active, iar deconectarea de la dispozitive este doar temporară. Atunci când apeşi pe butonul Wi-Fi, telefonul nu se va mai conecta automat la nicio reţea până a doua zi dimineaţă, dezactivarea completă a funcţiei necesitând dezactivarea completă din meniul de setări. Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru antena Bluetooth. Diferenţa în iOS 11.2 este mesajul care apare pe ecran şi care nu poate fi închis decât după apăsarea butonului OK.
Compania pare să rămână pe poziţii pentru modul în care doreşte ca butoanele din Control Centre să funcţioneze, refuzând să le modifice modul de funcţionare înapoi la versiunea din iOS 10.