iOS 13, iPadOS, macOS Catalina şi tvOS 13 sunt disponibile în beta public. Cum le instalezi pe fiecare dintre dispozitive

25.06.2019
iOS 13, iPadOS, macOS Catalina şi tvOS 13 sunt disponibile în beta public. Cum le instalezi pe fiecare dintre dispozitive

După trei săptămâni de testare în rândul comunităţii de dezvoltatori de aplicaţii, Apple permite acum instalarea de versiuni beta pentru noile sale sisteme de operare anunţate la WWDC. Este vorba despre iOS 13, iPadOS, macOS Catalina şi tvOS, sistemul de operare pentru ceasuri, watchOS, fiind încă absent. Iată ce trebuie să faceţi pentru a instala o versiune beta pe dispozitivele voastre.

Pentru început, înainte de a începe procesul de instalare pe oricare dintre dispozitive, trebuie parcurşi paşii de mai jos, valabili pentru toate sistemele de operare:

  1. Intri pe pagina Apple Beta Program şi te autentifici cu Apple ID-ul pe care îl foloseşti pe telefon
  2. Accepţi temenele şi condiţiile programului
  3. Selectezi pagina dedicată pentru sistemul de operare dorit

Cum instalezi în iOS 13 beta pe iPhone

  1. Faci un backup al dispozitivului în iCloud şi/sau în iTunes pentru a nu pierde datele de pe el în cazul în care apar probleme (Settings > Apple ID > iCloud > iCloud Backup > Back Up Now)
  2. Accesezi link-ul beta.apple.com/profile din Safari de pe telefon şi apeşi pe butonul de download (acesta va instala un profil beta pe telefon, care permite accesul la update-ul OTA pentru iOS 13 beta)
  3. Mergi în Settings > General  > Software Update şi instalezi noul update asemeni unui update de software obişnuit

Pasul de backup este foarte important, întrucât în cazul în care iOS 13 nu este compatibil cu aplicaţiile pe care le folosiţi în prezent, sau are prea multe bug-uri de interfaţă, consumă prea multă baterie sau este instabil, veţi dori să vă întoarceţi la versiunea curentă (iOS 12.3.1). Întoarcerea la versiunea precedentă necesită un „restore” folosind un computer (Mac sau PC).

Cum instalezi iPadOS beta pe un iPad

  1. Faci un backup al dispozitivului în iCloud şi/sau în iTunes pentru a nu pierde datele de pe el în cazul în care apar probleme (Settings > Apple ID > iCloud > iCloud Backup > Back Up Now)
  2. Accesezi link-ul beta.apple.com/profile din Safari de pe tabletă şi apeşi pe butonul de download (acesta va instala un profil beta pe tabletă, care permite accesul la update-ul OTA pentru iPadOS beta)
  3. Mergi în Settings > General  > Software Update şi instalezi noul update asemeni unui update de software obişnuit

Cum instalezi tvOS beta pe Apple TV

  1. Te asiguri că eşti autentificat pe dispozitiv cu acelaşi cont pe care l-ai înscris pentru programul Beta
  2. Intri în Settings > System > Software Update şi activezi funcţia „Get Public Beta Updates”
  3. (opţional) Selectezi opţiunea Automatically Update, în cazul în care vrei să fie instalată tot timpul cea mai recentă versiune beta
  4. Dacă un nou update este disponibil există opţiunea Download and Install, sau Update Later, pentru a amâna instalarea

Pentru a oferi feedback şi a raporta probleme, este necesar un dispozitiv cu iOS 13 înscris în programul beta, care să beneficieze de acces la aplicaţia Feedback Assistant.

Cum instalezi macOS Catalina beta pe un iMac, Mac Pro sau MacBook

  1. Faci un backup al datelor pe un suport extern (Time Machine, hard disk extern, etc.)
  2. Descarci aplicaţia macOS Public Beta Access Utility de pe site-ul Apple şi o instalezi
  • Pentru utilizatorii cu macOS Mojave instalat, este apoi de ajuns să intre în System Preferences şi să acceseze tab-ul Software Update şi să apese pe butonul Download
  • Pentru Utilizatorii cu macOS Mojave public beta, update-ul va apărea tot acolo, însă va apărea ca un „upgrade” nu ca un pachet complet de instalare
  • Pentru utilizatorii cu versiuni mai vechi de macOS, imediat ce computerul este înscris în beta, va porni o pagină de macOS beta în cadrul Mac AppStore, de unde poate fi descărcat noul sistem de operare

Este important de reţinut că variantele beta ale sistemelor de operare pot cauza probleme, pot fi instabile şi pot duce la pierderea datelor. Este recomandat să nu instalaţi aceste versiuni pe dispozitivele principale, pe care le folosiţi zi de zi. Toate versiunile finale ale sistemelor de operare Apple vor fi lansate în toamna acestui an, în preajma lansărilor noi de hardware precum noile generaţii de iPhone, iPad, iMac şi MacBook, aşteptate în septembrie şi octombrie. Cel mai probabil, Apple TV nu va primi un upgrade hardware.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult