Apple a lansat aseară noile sale sisteme de operare pentru platformele mobile și nu numai. iOS 14, iPadOS 14, watchOS 7 și tvOS 14 sunt acum disponibile pe dispozitivele compatibile. Update-ul funcționează și pe smartphone-uri lansate în urmă cu 5 ani din familile iPhone, iPad, Apple Watch și Apple TV, iar noutățile pentru unele dintre ele sunt substanțiale. Totuși, poate că nu este o idee foarte bună să instalați noile versiuni atât de repede după lansare.
Lansările de iOS din anii precedenți au demonstrat că până și Apple, care controlează atât software-ul, cât și hardware-ul de pe dispozitivele sale, poate să lanseze versiuni de OS cu probleme. Astfel, cel mai bine ar fi să așteptați câteva zile pentru a vedea dacă sunt raportate incompatibilități cu diverse aplicații sau dacă iOS 14 și celelalte sisteme de operare au alte probleme de interfață sau funcționalitate.
iOS 14 este însă unul dintre cele mai importante update-uri pentru platforma mobilă de la Apple de până acum. Acesta adaugă mult așteptatele widget-uri, care oferă scurtături și informații rapide din aplicații direct pe ecranul principal al telefonului, introduce un sertar de aplicații, care permite acum ascunderea aplicațiilor pe care nu le folosești foarte des și introduce multe modificări la nivelul interfeței, precum cele pentru Siri, sau pentru aplicația Maps.
Pentru prima dată pe iOS, varianta nouă va permite însă schimbarea aplicațiilor implicite pentru e-mail și pentru browsing. Astfel, vei putea seta Chrome ca browser principal, în care să poată fi deschise link-urile din oricare altă aplicație. De asemenea, dacă folosești un client de e-mail diferit față de cel de la Apple, acum îl poți seta ca principal, fiind recunoscut la nivelul sistemului de operare. Utilizatorii de Gmail vor fi cu siguranță fericiți. Există multe alte noutăți în iOS 14, despre care am vorbit atunci când a fost anunțat oficial, la WWDC 2020.
iPadOS 14, sistemul de operare pentru tablete, primește cam toate funcționalitățile din iOS 14, plus câteva noi, dedicate modului său de funcționare. Cele mai importante sunt legate de compatibilitatea cu Apple Pencil, care poate fi acum folosit pentru a scrie direct în căsuțele de text din aplicații. Nu va mai trebui să schimbi între creion și o tastatură fizică sau virtuală pentru a introduce un site în Safari, de exemplu. Apple încearcă să îmbunătățească astfel funcțiile de productivitate ale tabletelor iPad.
watchOS 7 este însă un update nu foarte major, acesta adăugând în principal funcția de monitorizare a somnului și detecția automată a spălatului pe mâini. Ceasul va cronometra și te va atenționa dacă nu te-ai spălat pe mâini cel puțin 20 de secunde. Desigur, noul sistem de operare va introduce și compatibilitatea cu noul serviciu premium Fitness+. Ceasurile care rămân în urmă după acest update sunt modelele Series 1 și Series 2, noul update fiind compatibil doar cu variantele Series 3, 4 și 5 dintre cele deja lansate și noile Series 6 și SE, care vin cu acest software din fabrică.
tvOS pentru Apple TV va permite conectarea mai multor conturi simultan și de asemenea aduce compatibilitate cu cele mai recente servicii Apple. De altfel, compania a îmbunătățit în special funcțiile Apple Home, sistemul său proprietar de control al dispozitivelor smart home.