Acum un an de zile, când Apple a lansat cea de-a şasea versiune a sistemului de operare iOS, am fost dezamăgit. Opţiunile proaspăt apărute erau utile şi binevenite, însă acestea putea fi numărate pe degetele de la o mână, iar înlocuirea Google Maps cu catastrofa numită Apple Maps a fost şi a rămas greu de înghiţit. După plecarea lui Scott Forstall, dezvoltarea platformei iOS a fost preluată de Jonathan Ive, faimosul designer care se ocupase până atunci doar de hardware, iar una dintre primele informaţii interesante a fost refacerea completă a interfeţei.
Cum arată iOS 7 am văzut încă din vară şi, din moment ce orice utilizator Apple poate instala noua versiune chiar din seara în care aceasta este lansată, am preferat să nu scriu o prezentare care să menţioneze ceea ce orice utilizator poate vedea şi singur, ci să petrec un timp suficient de lung cu noua versiune pentru a ne obişnui unul cu altul. Încă ne antipatizăm reciproc, dar începem să ne obişnuim…
Atunci când a fost lansat în 2007, iOS a adus un aer proaspăt într-o vreme în care Symbian părea din ce în ce mai bătrân iar producătorii nu ştiau cum să ascundă mai bine Windows Mobile sub o interfaţă proprie ceva mai bună. Şlefuit de-a lungul a şase ani, interfaţa iOS a devenit un produs bine finisat, a fost apreciată şi a fost copiată, însă aceasta a devenit totodată şi din ce în ce mai desuetă cu elementele sale caracteristicile precum strălucirile false, relieful pseudo-3D şi texturile abundente.
Din acest punct de vedere, iOS 7 este un început nou: plat, colorat şi luminos, acesta este o versiune întoarsă pe dos a vechiului iOS 6. Pictogramele, casetele de dialog sau barele de stare au pierdut relieful grafic şi texturile, păstrând însă o stratificare care foloseşte transparenţe, blur şi straturi suprapuse pentru a nu părea un produs software aterizat din epoca ecranelor EGA. Cei care au folosit versiunile anterioare nu vor avea aproape nici o problemă de adaptare, toate elementele cunoscute fiind în acelaşi loc – de data aceasta, arătând complet diferit. Butoanele au dispărut în favoarea textului simplu, fontul de sistem este mai elegant, toate butoanele software au o vizibilitate mai bună iar efectul de paralaxă al fundalului de ecran, deşi complet inutil, este un truc simpatic care dă mai multă viaţă sistemului de operare.
Sunt toate aceste schimbări însă bune? Cele mai multe da, însă unele îmbunătăţiri ar fi putut fi şlefuite mai bine. Primul aspect negativ vizibil, la propriu şi la figurat, este noul font de sistem care este prea subţire şi a pierdut umbrele care-l făceau lizibil în orice condiţii. Este adevărat, puteţi opta pentru fontul îngroşat din setările pentru accesibilitate, iar iOS 7 va schimba culoarea acestuia în funcţie de culoarea fundalului folosit, însă acest truc nu funcţionează cu orice combinaţie de culori.
Noile animaţii sunt mai bogate şi mai frumoase, însă sunt totodată chiar mai deranjante decât fontul de sistem deoarece durează prea mult. Suficient de fluide chiar şi pe hardware mai vechi precum iPhone 4S, acestea durează însă prea mult, ceea ce fragmentează navigaţia, iar elementele active afişate nu pot fi apăsate decât atunci când animaţia a luat sfârşit, ceea ce se soldează cu apăsări inutile de ecran şi scrâşnete din dinţi.
Nu în ultimul rând, alegerea pictogramelor pare să fi fost făcută de persoane diferite deoarece unele, precum Calendar, Notes, Reminders sau Newstand, se încadrează în nota de noutate dorită, în timp ce altele, precum Music, Game Center sau App Store, arată sărăcăcios şi neinspirat.
Cea mai mare dezamăgire este însă versiunea pentru tablete. Apple s-a lăudat că, spre deosebire de Android, iOS pentru iPad nu este o versiune redimensionată a versiunii pentru telefoane. Zeii se pare că au simţul umorului şi se distrează copios pe seama celor care sunt prea aroganţi, pentru că acum iOS 7 arată pe iPad exact ca o variantă mărită a versiunii pentru iPhone.
După cum ne aducem aminte, versiunea Beta de iOS 7 pentru iPad a apărut cu întârziere, şi se pare că acest handicap nu a fost recuperat, Apple lansându-şi totuşi sistemul de operare şi pe tablete pentru a nu-şi dezamăgi utilizatorii. Rezultatul este o actualizare care strică cam tot ce diferenţia iPad-ul de alte tablete, iar acest lucru este teribil de deranjant.
Nimeni nu a cumpărat un ecran de 9,7” ca să poată vedea un Notification Center care acoperă tot ecranul, dar în care sunt amplasate nişte bucăţi lăbărţate de text, să admire foldere de dimensiuni imense care arată doar nouă pictograme sau un Task Manager care arată thumbnail-uri gigantice. Nu am pretenţii că aş fi designer software, cel puţin din clipa în care mi s-a refuzat salariul lui Ive, dar în mod cert deciziile Apple sunt neinspirate iar versiunea de iPad este în realitate un şantier încă în lucru.
La fel ca mulţi utilizatori ale căror plângeri le-am văzut online, trebuie să admit că şi eu am fost dezamăgit de performanţele iOS 7 după instalare. După o resetare a setărilor, nici măcar o instalare pe curat care m-ar fi supus la o agonizantă reinstalare a tuturor aplicaţiilor şi conturilor, experienţa a devenit însă mult mai bună.
iOS 7 aduce atât o interfaţă mai complexă cât şi posibilitatea rulării în fundal a aplicaţiilor, deci ar fi o naivitate să sperăm că acesta va fi la fel de fluid ca iOS 6 pe hardware-ul vechi. Cu toate acestea, după o săptămână de utilizare, experienţa oferită pe produse mai bătrâne precum iPhone 4S şi iPad 3rd generation este mulţumitoare.
Această satisfacţie este însă parţial umbrită de probleme care vor trebui rezolvate. Pe telefoane, noul Task Manager nu este prea fluent iar tastatura are momente în care răspunde mai greu la comenzi, acest comportament fiind semnalat şi pe un produs mai nou şi mai puternic precum iPhone 5.
În cazul tabletei iPad, probleme de design semnalate mai sus se continua cu scăderi de performanţă şi mai vizibile, toate metodele de control multitouch având animaţii extrem de sacadate, tastatura comportându-se uneori şi mai prost decât în cazul telefonului şi chiar interfaţa principală având scăderi de performanţă ocazionale în cursul derulării. Ca şi în cazul designului, versiunea pentru iPad a noului iOS 7 mai are nevoie de multe ajustări.
O explicaţie pentru aceste probleme o dau aplicaţiile care oferă informaţii detaliate pentru sistem precum System Status . Dacă încărcarea procesorului pe iOS 6 atingea arareori 80 de procente, în cazul iOS 7 aceasta se ridică de multe ori la 150 de procente şi rămâne aşa pe perioade lungi de timp. Acest lucru se întâmpla doar în cazul utilizării terminalului, încărcarea în idle fiind aproximativ la fel, şi ar putea fi o explicaţie atât pentru sacadările ocazionale ale interfeţei cât şi pentru consumul mai mare de energie care a fost semnalat de unii utilizatori.
Datele de mai sus sunt valabile pentru iPhone 4S şi iPad 3rd generation, procesoarele mai noi de A5 şi A5X descurcându-se mai bine, însă încărcarea mai mare este un aspect universal valabil şi ne spune două lucruri: că mai este de lucru la optimizări şi că hardware-ul mai vechi s-ar putea să nu se mai bucure niciodată de performanţa software bună de până acum.
La fel de importante ca noul design, în iOS 7 găsim şi câteva opţiuni noi importante, unele dintre acestea fiind aşteptate din prima zi de către utilizatori. Cea mai interesantă apariţie este noul Control Center, un meniu aflat în partea inferioară a ecranului care oferă acces la câteva setări importante de sistem, Apple băgând în sfârşit în seamă utilizatorii care făceau jailbreak doar pentru a instala SBSettings. Control Center nu este perfect, acesta ducând lipsa unui buton pentru controlul conexiunii de date, dar utilizatorii au acum acces rapid la wireless, Bluetooth, Airplane Mode şi Do Not Disturb, acest panou comasând totodată butoanele de control pentru luminozitate şi redare media precum şi scurtături către Timer, Calculator, lanternă şi camera foto.
Lock Screen a primit o simplificare, acesta beneficiind însă acum de posibilitatea de a deschide Notification Center sau Control Center şi cerând mai puţine apăsări de ecran pentru efectuarea unor acţiuni banale. Vechiul mod butucănos de comutare sau închidere a aplicaţiilor a primit un mod de lucru nou, acesta funcţionând asemănător cu modulul echivalent folosit de HTC în interfaţa Sense şi permiţând regăsirea rapidă a unei aplicaţii şi închiderea ei cu un simplu gest.
Pe lista schimbărilor utile se numără dispariţia ecranului motorului de căutare locală Spotlight în favoarea unei casete de dialog accesibilă din orice ecran al sistemului de operare, afişarea cantităţii de date transferate pentru fiecare aplicaţie în parte cu opţiunea de blocare a lor, posibilitatea blocării numerelor de telefon nedorite, apariţia convorbirilor audio în FaceTime, setări VPN la nivel de aplicaţie, posibilitatea stocării unui număr nelimitat de aplicaţii într-un folder şi, nu în ultimul rând, posibilitatea ascunderii inutilităţii numită NewsStand într-un folder.
Aceasta nu este o listă completă a tuturor opţiunilor mărunte noi si nici nu-si propune să fie, utilizatorii putând găsi multe alte mici noutăţi care fac din iOS 7 un sistem de operare mult mai bun. Este însă totul aşa cum ar trebui să fie? Din păcate, nu.
Vechiul Notification Center a fost un mic haos de notificări, remindere şi înregistrări din Calendar, însă noul design cu trei taburi este la fel de rău. Deschizându-se în mod implicit în modul Today, acesta va ascunde notificările primite până când veţi comuta pe tabul All. Singura metodă rapidă de vizualizare a acestora este în Lock Screen însă, surpriză, dacă veţi apăsa o singură notificare, toate celelalte vor deveni şi ele invizibile şi vă veţi întoarce de unde aţi pornit. În plus, dacă v-aţi obişnuit cu butoanele rapide pentru Twitter şi Facebook de aici, ar trebui să vă dezobişnuiţi deoarece acestea au dispărut.
Ideea de implementare a opţiunii de transfer prin Wi-Fi Direct este o idee bună, însă acesta este rezervată doar modelelor iPhone 5, 5C şi 5S, iPad Mini şi iPad 4th generation. Pe lângă compatibilitatea hardware redusă, acesta nu este compatibilă nici măcar cu AirDrop pentru OS X, de restul telefoanelor Android nemaiavând rost să amintim…
Împreună cu sistemul de operare, toate aplicaţiile au primit interfeţe noi care folosesc aceleaşi principii de design: text, culori puţine şi elemente grafice bine pronunţate. Simplitatea este întotdeauna un deziderat demn de apreciere, iar renunţarea la texturi şi butoane în relief în favoarea unui mediu curat şi lizibil a fost o decizie bună.
Probabil că cea mai plăcută noutate este Safari. Acesta era deja un browser rapid, însă în spatele interfeţei minimaliste se ascunde acum un produs şi mai sprinten care aduce în plus o bară universală pentru căutare, adrese Web, favorite şi jurnalul navigării, acces rapid la Private Browsing, un mod mai bun de răsfoire a taburilor deschise, navigaţie Full Screen şi gesturi pentru Back/Forward.
Locul doi în ordinea salturilor de performanţă şi utilitate este App Store, care acum se mişcă cu adevărat repede si nu se mai sufocă de moarte atunci când răsfoiţi lista aplicaţiilor achiziţionate, acesta beneficiind în plus de bonificaţia instalării automate a actualizărilor, un jurnal al acestora şi wishlist.
Noii sosiţi în lumea iOS 7 vor constata însă că aplicaţia Music a pierdut opţiunea ştergerii albumelor sau artiştilor (rămânând doar ştergerea individuală a pieselor audio) iar modul de vizualizare a artiştilor foloseşte şi el Cover Art, ceea ce este benefic pentru cei cu vedere slabă, dar ocupă prea mult spaţiu pentru toţi ceilalţi. O altă pierdere regretabilă este lista evenimentelor din Calendar care era afişată în modul de vizualizare al lunii, cea mai simplă metodă alternativă fiind vizualizarea lor în Notification Center. Iar dacă aţi sperat că odată cu lansarea iOS 7, Apple va lansa şi o actualizare masivă pentru hărţile online pentru România, acest lucru nu s-a întâmplat iar acestea sunt la fel de greşite şi incomplete ca anul trecut.
Cel mai deranjant aspect este însă obsesia pentru fundalurile albe. Nu cred că sunt mulţi cei care vor plânge după texturile din Game Center sau Notes, însă nota strălucitoare predominantă poate deveni repede obositoare, iar contrastul redus cu elementele din jur vă va face să vă întrebaţi uneori pe ce trebuie să apăsaţi, deoarece acţiunile nu sunt mereu evidente.
Utilizatorii de iPad vor constata iar cu dezamăgire că, nici măcar la a şaptea versiune, mult lăudaţii designeri Apple nu au reuşit să creeze aplicaţiile Weather, Stocks sau Voice Memo şi pentru ecranele mari. Poate la anul care vine? Eu încă sunt optimist.
iOS 7 aduce câteva noutăţi interesante pentru dezvoltatorii de aplicaţii, produsele compatibile putând beneficia de o integrare mai bună cu mediul grafic nou. Dacă utilizaţi Twitter sau Facebook, probabil că aţi remarcat că acum aplicaţiile pot forţa utilizarea culorii dorite pentru Status Bar, acest mic truc, combinat cu transparenţele care pot fi folosite pentru toate elementele de interfaţă, permiţând realizarea unor produse software cu un aspect proaspăt.
Schimbările estetice sunt binevenite, cel puţin de când am descoperit pictura şi am început să pictăm peşterile, însă nu trebuie să uităm de aspectele tehnice. Cele mai interesante sunt API-urile care permit crearea de aplicaţii care comunică peer-to-peer, suportul pentru noile periferice de control (încă nelansate) care sunt suportate de iOS 7 şi, bineînţeles, de noul Multitasking. Aplicaţiile special scrise să beneficieze de acestă din urmă facilitate nu vor folosi doar vechiul mod de comunicare prin API-urile pentru notificări şi actualizări, dar vor putea rula în fundal fără a fi închise în mod automat după 10 minute şi îşi vor putea actualiza nestingherite interfaţa pentru a fi gata de utilizare când sunt accesate.
Cât de repede vom vedea produsele noi care să folosească noul mediu grafic sau noile opţiuni este o altă poveste. Primele zile după lansare au fost aglomerate, eu numărând circa 40 de aplicaţii actualizate, unele dintre acestea fiind evidenţiate şi în App Store în cadrul unei categorii speciale.
Nu toate actualizările aduc însă şi un mediu grafic nou, iar alte aplicaţii scrise de companii ceva mai leneşe vor întârzia oricum, ceea ce înseamnă că veţi mai utiliza pentru o perioadă de timp produse software care folosesc vechea temă de interfaţă şi vechea tastatură deoarece au fost scrise cu Xcode 4.
Migraţia va fi una îndelungată, fără îndoială, utilizatorii iPhone 5 amintindu-şi cât a durat până când au primit versiuni noi compatibile cu formatul 16:9. Cum nici măcar Apple nu si-a actualizat propriile-i produse software la noul design, nu ar trebui să ne aşteptăm ca actualizările să apară peste noapte.
iOS 7 nu este un produs perfect, dar arareori o versiune majoră care aduce multe schimbări este astfel. Noua versiune este cea mai importantă actualizare de la prima versiune a platformei iOS încoace şi aduce o interfaţă proaspătă şi frumoasă , o serie de opţiuni utile binevenite şi o performanţă suficient de bună chiar şi pentru modelele mai vechi de telefoane Apple. În acelaşi timp însă, iOS 7 este un produs grăbit care, cel puţin în cazul tabletelor, este în mod evident neterminat şi are nevoie de îmbunătăţiri de ergonomie şi performanţă. Apple a scăpat destul de uşor la iOS 5 şi 6 cu câte o singură actualizare .1, însă în cazul de faţă va avea multă treabă pentru a termina ceea ce a început.