KitKat este următoarea versiune a platformei Android, dar nu va purta numărul 5.0

KitKat este următoarea versiune a platformei Android, dar nu va purta numărul 5.0

Utilizatorii platformei software Android au aşteptat cu nerăbdare această toamnă,  următoarea iteraţie a sistemului de operare fiind aşteptată în această perioadă. Google a anunţat însă că următorul pas nu va fi 5.0 şi că versiunea va purta un nume mai puţin obişnuit.

Aşteptată de multă vreme, cea de-a cincea versiune a platformei Android ar fi trebuit să aducă o serie de noutăţi consistente, aşa cum este de aşteptat în cazul unei versiuni majore, iar numele de cod vehiculat până acum a fost Key Lime Pie. Sundar Pichai, liderul diviziilor Android şi Chrome, a confirmat ieri seară că următoarea versiune a platformei va fi 4.4 şi că, spre deosebire de denumirile de cod folosite până acum, aceasta va avea numele unui produs celebru.

Dacă data din calendar ar fi fost 1 aprilie, probabil că nimeni nu l-ar fi luat în serios pe Sundar Pichai, însă viitoarea versiune a platformei se va numi KitKat. Conform declaraţiilor, Google a considerat că putini ştiu de fapt ce este Key Lime Pie şi că ideea KitKat a fost o glumă care s-a materializat în mai puţin de 24 de ore.

Nestle va lansa pe pieţele din Statele Unite şi Marea Britanie un număr de 50 de milioane de pachete promoţionale care le vor oferi cumpărătorilor şansa de a câştiga tablete Nexus 7 şi cupoane Google Play. Google afirmă că acest parteneriat nu este unul de natură comercială, însă probabil că nu puţini vor fi cei care vor considera că acesta este cel mai scump spaţiu publicitar vândut vreodată de companie.

Dincolo de nume şi numărul de versiune, Google nu a dezvăluit nimic din noutăţile pe care le vom vedea în Android 4.4. Pentru a îndulci puţin aşteptarea, compania  a anunţat că platforma Android tocmai a atins 1 miliard de activări.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult