În ciuda faptului că stylus-ul este practic un creion digital, se pare că nu foarte mulţi utilizatori îl folosesc pentru scris. Tabletele şi computerele care dispun de un asemenea dispozitiv încurajează mai degrabă utilizarea lui ca metodă de control şi nu de introducere a textului, însă Lenovo vrea să schimbe acest lucru.
Compania a prezentat alături de noile sale computere portabile şi aplicaţia WRITEit pentru Windows 8 care doreşte să aducă scrisul de mână în experienţa de utilizare a PC-urilor. WRITEit este o aplicaţie care oferă oricărui computer cu stylus posibilitatea de a accepta scrisul de mână ca metodă principală de a introduce text.
Aceasta poate fi folosită atât în aplicaţii din mediul desktop cât şi în Modern UI, oricare căsuţă de text devenind un câmp pentru scris. Software-ul foloseşte un algoritm avansat OCR care interpretează scrisul de mână şi îl transformă apoi în litere şi simboluri de tipar. Odată ce este apăsată o căsuţă de text, apare un chenar în interiorul căruia utilizatorul îşi scrie textul, iar liniile pot ieşi din acesta, atât timp cât cuvântul a fost început pe spaţiul dedicat. Software-ul recunoaşte literele şi oferă apoi sugestii pentru posibile cuvinte detectate pentru a evita greşelile.
WRITEit va fi lansat în primăvara acestui an şi va veni preinstalat pe sistemele Lenovo compatibile precum hibridul Helix 2 sau Yoga Tablet 2 Pro. Cu siguranţă aplicaţia este compatibilă cu orice computer pe care este instalat Windows 8 sau 8.1, în ciuda faptului că Lenovo nu a oferit detalii despre o versiune de sine stătătoare. Probabil că utilizatorii din mediul corporate vor aprecia WRITEit, însă faptul că vorbim despre dispozitive stylus-uri va ţine departe publicul larg.