Linişte! Google Chrome ne ajută să oprim muzica de fundal redată pe unele website-uri

12.11.2013
Linişte! Google Chrome ne ajută să oprim muzica de fundal redată pe unele website-uri

Cu siguranţă fiecare dintre noi am fost agasaţi de reclame gălăgioase sau muzică nepotrivită ce este redată automat la vizitarea anumitor website-uri. Din fericire aceste neplăceri pot fi acum de domeniul trecutului, mulţumită unor modificări prezente deja în ultima versiune Google Chrome beta.

Începând cu versiunea Google Chrome 32, descărcarea fişierelor infectate este blocată automat

Începând cu versiunea Google Chrome 32, web browserul ne înştiinţează atunci când dăm click pe un website ce include muzică de fundal sau reclame cu sunet configurate pentru redare automată. Prezenţa unor astfel de elemente este semnalată cu un indicator afişat pe bara tab-ului respectiv, din care putem bloca imediat sunetele redate. Suplimentar, website-urile care încearcă să acceseze camera web sau trimit conţinut pentru redarea pe televizor folosind accesoriul Chromecast sunt marcate corespunzător.

Un alt element adăugat setului de funcţii referite generic sub denumirea Safe Browsing features asigură blocarea automată a fişierelor infectate, schimbând abordarea mai puţin sigură în care utilizatorului îi era prezentat un mesaj de avertizare îndrumând la prudenţă.

Google Chrome ne ajută să oprim muzica de fundal redată pe unele website-uri

Google Chrome 32 introduce şi o versiune revizuită a interfeţei pentru tablete cu Windows 8, ce oferă o experienţă mai apropiată de stilul dispozitivelor cu sistem Chrome OS. Cei dornici să experimenteze noile funcţii pot descărca de aici ultima versiune Google Chrome Beta.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult