Linux. Cum a evoluat în 2008, unde va ajunge în 2011? (partea I)

Şi-acum să trecem la prima parte a interviului, una de încălzire, de cunoaştere. În partea a II-a vin şi predicţiile. La interogatoriul online au dat cu subsemnatul Bogdan Rădulescu (24 ani) – dezvoltatorul distribuţiei Linux româneşti NimbleX, respectiv Radu-Cristian Fotescu (38 ani) – cunoscut drept Beranger după numele blogului său – un bun comentator al domeniului şi apreciat pe unele dintre cele mai căutate site-uri de Linux din lume pentru modul obiectiv şi uneori deranjat de a-şi expune opiniile. Absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii Bucureşti, Cristian are o bogată experienţă în programare şi suferă de grafomanie (obsedat de scris).

AIP: Care este distribuţia ta preferată, de ce?

BR: NimbleX :). Pentru că este distribuţia de care mă ocup eu, merge tot şi face exact toate chestiile de care am nevoie. Ştiu că mai este loc de îmbunătăţiri şi or să vină.

RCF: M-ai întrebat prea târziu (Cristian a revenit la Windows XP, ca sistem de operare în viaţa de zi cu zi – nr.), aşa că o să-ţi răspund la o altă întrebare, şi anume la “ce distribuţie recomand eu celor care chiar vor să-şi instaleze Linux”.
Istoric vorbind, am avut o pasiune domoală dar de lungă durată pentru Slackware. Ştii cum e: prima amantă… Dar cu gândul la cel care îşi cumpără un laptop nou, sau cel care nu are timp de multe configurări, aş cădea în trivial şi tot aş sugera un Ubuntu 8.10 ca primă încercare, afară de cazul în care ar exista o alergie specifică la tonurile de maro (culoarea caracteristică interfeţei grafice fără alte setări – n.r.). ”Bestial” sau mediocru, în funcţie de opinent, Ubuntu are totuşi avantajul unui repository uriaş, astfel că instalarea oricărei aplicaţii cât de cât populare are toate şansele să fie simplă ca bună ziua. Un derivat mai cu vino-ncoace ar fi Linux Mint.

Privind din alt unghi: KDE este totuşi mediul grafic cel mai popular, iar asta a creat în 2008 o oarecare dilemă, căci unele distribuţii nu prea mai suportă KDE3 în mod implicit, de când versiunea nouă KDE4 a fost considerată suficient de stabilă. Pe cale de consecinţă, cine vrea un CD de instalare cu KDE, o să găsească numai KDE4 în ultimele Ubuntu, Mandriva, Fedora şi openSUSE. După mine, KDE4 este departe de a fi stabil şi complet, aşa că nu pot să recomand nimic în acest sens, pot doar adăuga că Mandriva şi openSUSE au implementări mai reuşite decât Kubuntu sau Fedora.

Depăşind Ubuntu şi celelalte trei surori menţionate deja — Mandriva, Fedora şi openSUSE, între care nu pot alege, dar în al 12-lea ceas aş trăda şi aş sugera un DVD cu openSUSE —, ceea ce pot să recomand cu o mai mare convingere ar fi gama de distribuţii “stabile, dar mai conservatoare”. Pentru cine nu are hardware lansat alaltăieri, şi nici nevoi presante de giumbuşlucuri oricât de ghiduşe şi de animate, ci de un desktop stabil, nu am decât două variante: Debian “testing” (dacă între timp Debian 5.0 va fi lansat, atunci fie 5.0), şi CentOS 5.

În ziua de astăzi, nu consider că “cine vrea să înveţe Linux trebuie s-o facă sub Slackware”, ci mai degrabă că “cine vrea ca ceea ce învaţă sub Linux să-i servească la ceva, e bine s-o facă sub CentOS”. Fedora, fanionul inovaţiei în ultima vreme, este o ţintă prea mobilă ca s-o recomand pentru utilizarea generală.

În rezumat, e cam straniu, dar alegerile majore sunt cam aşa, în mod schematic: Ubuntu sau Mint (pentru prietenă, amantă blondă, bunică ori utilizator comod), openSUSE (pentru o relativă completudine), CentOS (“enterprise feeling”, cu bune şi cu rele).

AIP: Te rog să ‘înjuri’ cinci inconveniente legate de distribuţiile Linux şi cinci din Windows (menţionează versiunea, eventual dacă nu mai foloseşti Windows – de când şi de ce).

BR: Nu sunt înverşunat împotriva Windows-ului sau fanatic cu Linux-ul. Cred că pot să înţeleg de ce fiecare dintre ele au anumite limitari şi folosesc ce îmi place mie. Nu sunt de acord cu modul în care îşi impune Microsoft produsele pe piaţă, dar asta este total altceva.
Sincer să fiu, nu ştiu ce să înjur. Mă gândesc de câteva minute, dar spre ruşinea mea în ultimul timp am folosit doar NimbleX. Nu poţi să înjuri toate distribuţiile pentru acelaşi lucru pentru că fiecare încearcă să vină cu ceva măcar puţin diferit. Sunt de părere că există o distribuţie pentru fiecare atât timp cât îşi dă minim de silinţă să înţeleagă cam care e treaba. Sunt convins că nici utilizatorul de Windows nu s-a nascut familiarizat.
Nici la Windows nu cred că e cazul să înjur ceva pentru că sunt mai bine de 5 ani de când nu îl mai folosesc. Pot să îţi zic doar că îmi este frica de el. Sunt convins că toata lumea ştie că Windows-ul are în plus faţă de Linux chestii ca troieni, viruşi, adware, spyware, etc. Gândeşte-te la asta când accesezi contul de online banking!

Eu am nevoie să pot controla calculatorul, nu să mă controleze el pe mine. Am nevoie de securitate. Am nevoie să fie rapid şi fiabil printre altele. Regăseşti vreunul dintre lucrurile astea în Windows?
Era sa uit. Nu te-ai săturat să faci Windows-ul să meargă? În general un Linux dacă merge de la inceput cum vrei, o sa meargă tot timpul. Încearcă sa faci un calcul: cât Cico ai fi putut să bei la terasă în loc să repari Windows-ul ;-).

RCF: Inconvenientele majore legate de distribuţiile Linux?

1. Release-uri noi de două ori pe an înseamnă prea multe bug-uri noi, prea des. Utilizatorul final are nevoie de un sistem care să meargă, nu de “senzaţii tari”.

2. Un anumit release este suportat pentru o perioadă prea scurtă de timp, în mod tipic între 12 şi 18 luni, rar mai mult (şi nu mă refer la distribuţiile “enterprise”, din care numai CentOS este free, iar Debian “stable” are o durată de viaţă imposibil de determinat în prealabil). În comparaţie, Windows XP este mult mai bătrân, şi va primi update-uri de securitate până în 2014.

3. Ceea ce aş numi “megafreeze”. O distribuţie Linux include şi un număr mai mic sau mai mare de pachete, de aplicaţii. Windows-ul vine “chior”, Linux vine deja cu o groază de aplicaţii. Problema este că în mod normal, dependinţele între pachete sunt setate astfel ca update-uri majore în bibliotecile de sistem să nu fie posibile, şi de altfel astfel de update-uri majore nici nu sunt incluse pe perioada de viaţă a unui release al unei distribuţii. Efectul este că în Linux, ori te mulţumeşti cu aplicaţii mai mult sau mai puţin “depăşite”, ori trebuie să upgradezi distribuţia cu totul dacă vrei să upgradezi o aplicaţie majoră!

4. Nu există în mod practic teste de regresie şi nici scenarii de test cu adevărat eficiente, astfel încât upgrade-ul de la un release al unei distribuţii la următorul poate să “strice” ceva ce funcţiona în versiunea anterioară.

5. Codecuri, componente “non-free” sau “ilegale”, neplăceri legate de instalarea iniţială şi de faptul că unele pachete esenţiale nu pot fi incluse pe CD/DVD-ul anumitor distribuţii din motive legale.

6. Pentru că sunt şase! Varianta “home user”: Linux nu este tocmai ceea ce am putea numi o alegere de prim rang pentru un “gaming machine”. Pe mine nu mă afectează asta, dar pe alţii… Varianta “business user”: oricât de bun ar fi OpenOffice.org, unele scripturi merg numai în Microsoft Excel.

Cam astea ar fi “defectele” perene ale ecosistemului Linux, şi nu văd defel o soluţionare a lor. Pe măsură ce Linux încearcă tot mai aprig să fie un înlocuitor “valabil” al Windows, complexitatea crescândă a kernel-ului şi a arhitecturii generale îl face tot mai uşor victimă a bug-urilor inevitabile la această scară de complexitate. Cât priveşte Windows-ul… cred că este aproape evident:

1. Preţul şi licenţa. Fanii open-source ar spune că libertatea este cea care lipseşte, sau codul sursă, dar utilizatorul final are în vedere aspecte mai pământene: cât mă costă sau cum să activez o copie piratată, mă-nţelegi.

2. Vulnerabilitatea la viruşi, troieni, malware. Există programe antivirus gratuite relativ eficiente, dar vulnerabilitatea Windows este structurală — orice program este executabil fără să trebuiască se setezi vreun bit pentru asta, iar utilizarea implicită presupune drepturi depline asupra sistemului, drepturi transferate şi către virus. Desigur, Vista a mai rezolvat cîte ceva, nu mult însă.

3. Gap-ul prea mare între versiunile majore, iar diferenţele dintre acestea prea mari. Windows XP este deja prea “bătrân”, iar Vista este foarte diferită la nivelul ergonomiei, la nivelul necesarului de resurse, dar şi a compatibilităţii cu “legacy applications”. Tranziţia de la XP la Vista este aşadar dificilă şi lentă.

4. Practicile comerciale ale Microsoft. În mod ideal, orice calculator ar trebui să poată fi cumpărat, la alegere, cu XP, cu Vista, sau fără sistem de operare. În practică însă…

5. Costurile adăugate. Costurile sistemului de operare propriu-zis sunt de obicei ascunse în preţul calculatorului pentru licenţele OEM, aşadar sunt practic invizibile. La ele se adaugă însă costul licenţelor pentru: Microsoft Office, antivirus sau suită de securitate, alte soft-uri majore necesare şi utilizate. Există variantele free sau open-source (OpenOffice.org în loc de Microsoft Office, GIMP în loc de Photoshop, etc.), dar în foarte multe situaţii utilizarea aplicaţiilor proprietare se impune, din raţiuni pe care nu le discut.

Cu toate acestea, am uitat să menţionez, dar 2009 este “anul Windows XP pe laptop-ul meu”, şi aştept cu mare interes momentul în care Windows 7 va fi “release”, nu beta, şi retail, nu poveşti. Până nu vedem cum va fi cu adevărat Windows 7, problema va fi tranşată încă.