Companiile mari preiau ocazional jucătorii mai mici de pe piaţă pentru a-şi completa portofoliul cu produse şi tehnologii noi sau pentru a elimina un rival incomod, însă campania de achiziţii Microsoft începe să devină interesantă deoarece aceasta vizează în mod clar produsele software pentru terminale mobile care se bucură de o popularitate foarte mare. După Acompli, clientul de email care a fost cumpărat şi relansat cu numele Outlook, se pare că a venit acum rândul aplicaţiei Sunrise Calendar.
Disponibil pe telefoanele şi tabletele iOS sau Android, pe sistemele OS X şi ca serviciu Web, Sunrise Calendar este una dintre cele mai bune aplicaţii de acest gen. Testată şi de noi în cursul anului trecut, aplicaţia s-a remarcat prin suportul pentru conturile Google, Apple şi Microsoft Exchange, prin integrările cu Google Maps, LinkedIn, Twiter şi Foursquare, prin implementarea unor calendare suplimentare utile şi prin mediu grafic simplu si fluid. La fel ca în cazul clientului de email Acompli, popularitatea şi integrarea bună cu serviciile Exchange au atras atenţia celor de la Microsoft, iar aceştia se pare că au decis să cumpere produsul pentru a-şi urma clienţii pe platformele pe care aceştia le folosesc.
Tranzacţia nu a fost confirmată în acest moment de către nici una dintre părţi, însă TechCrunch afirmă că aceasta este deja finalizată şi are o valoare de 100 de milioane de dolari. Spre deosebire de cazul Acompli, se pare că produsul va fi dezvoltat în continuare şi nu va fi retras şi apoi relansat sub un nume nou, Microsoft urmând să implementeze o parte dintre tehnologiile Sunrise şi pentru îmbunătăţirea altor produse proprii.
În cursul ultimului an, Microsoft a investit semnificativ în platformele software mobile proprii sau rivale şi a evoluat în direcţia nouă sintetizată de managerul Nadella în sintagma „cloud first, mobile first”. Pe lista paşilor făcuţi putem adăuga, pe lângă Acompli şi Sunrise Calendar, lansarea suitelor Office pentru iOS şi Android, lansarea gratuită a aplicaţiilor OneNote sau ieftinirea şi extinderea spaţiului de stocare oferit de serviciu OneDrive