Microsoft a dezactivat pe ascuns o funcţie de protecţie esenţială din Windows 10

Microsoft a dezactivat pe ascuns o funcţie de protecţie esenţială din Windows 10

Fără să ştim, PC-urile cu Windows 10 au devenit mai nesigure începând cu luna octombrie a anului trecut, după ce Microsoft a dezactivat fără să anunţe pe nimeni unul dintre cele mai vechi sisteme de protecţie a sistemului de operare.

Esenţiali pentru păstrarea setărilor Windows şi buna funcţionare a aplicaţiilor, regiştrii sistemului de operare erau până de curând protejaţi creând în mod automat copii de siguranţă, operaţiunea derulată la intervale de timp prestabilite având scopul de permite remedierea erorilor cauzate de situaţii neprevăzute, cum ar fi defecţiuni minore ale suportului de stocare sau oprirea alimentării cu energie a PC-ului. Fără acestea, remedierea problemelor Windows 10 care exclusiv în seama funcţiei System Restore şi a backup-urilor de sistem (dacă există). Cei care au avut de-a lungul timpului nevoie să apeleze la ajutorul System Restore ştiu deja că numărul punctelor de restaurare Windows este limitat, iar în funcţie de problema apărută, repararea sistemului de operare poate să eşueze.

Descoperită de către utilizatori avansaţi, obişnuiţi să cotrobăie prin măruntaiele sistemului de operare, problema a fost mai întâi semnalată pe forumurile de suport tehnic. Concret, deşi iniţierea procesului de backup este urmată cu un mesaj confirmând reuşita operaţiunii, fişierele de backup nu sunt efectiv create.

Răspunzând solicitărilor pentru clarificări, Microsoft confirmă dezactivarea funcţiei de backup automat pentru registrii Windows, măsura fiind decisă din considerente de economisire a spaţiului ocupat pe partiţia de sistem. De acum, această funcţionalitate considerată redundantă va fi îndeplinită exclusiv cu ajutorul System Restore.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult