Se pare că trecerea de la Windows 10 la următoarea versiune, fie că va fi numită Windows 11, sau că va avea un nou nume, va deveni inevitabilă în doar câțiva ani. Microsoft a anunțat deja un eveniment de prezentare pentru următoarea versiune majoră a sistemului său de operare, însă acum menționează și cât timp mai au utilizatorii de Windows 10 înainte ca suportul software pentru acesta să fie oprit, așa cum a fost oprit în urmă cu câțiva ani și suportul pentru Windows 7 și 8.
Conform unui document de suport tehnic de la Microsoft, actualizat recent cu noi informații, Windows 10 va primi suport software oficial până pe data de 14 octombrie 2025. Astfel, cei care vor alege să rămână pe sistemul de operare din prezent, mai au cel puțin patru ani la dispoziție pentru a se bucura de actualizări pentru sistemul de operare, în special din categoria actualizări de securitate.
Microsoft listează că suportul va înceta pentru variantele Home și Pro, însă, cel mai probabil, companiile care folosesc variante „Enterprise”, vor primi suport extins, care va putea fi prelungit cu siguranță contra cost, la fel ca în cazul Windows 7 și 8.
Vestea bună este că Microsoft pare să ofere același suport de 10 ani, pe care l-a oferit în trecut și altor sisteme de operate, fără să forțeze utilizatorii rapid să facă tranziția la o versiune nouă de Windows. Totuși, nu este clar în ce mod va fi noul Windows 11 distribuit către clienți.
Microsoft a ales să ofere Windows 10 gratuit utilizatorilor de Windows 7, 8 și 8.1, însă acest lucru s-a întâmplat în contextul în care Windows 7 era foarte popular, iar utilizatorii refuzau să treacă la 8. Totodată, 8 și 8.1 nu au fost bine primite de comunitatea de utilizatori, acestea oferind o interfață mai degrabă potrivită pentru tablete decât pentru dispozitive desktop.
De altfel, dintre toate sistemele de operare majore desktop de pe piață, Windows este singurul care este disponibil sub licență premium. macOS este gratuit, livrat preinstalat pe fiecare dispozitiv, iar noile versiuni anuale sunt gratuite. Distribuțiile de Linux sunt în general gratuite și open source, în timp ce alte sisteme de operare precum Chrome OS (la rândul său bazat pe Linux) sunt de asemenea preinstalate din fabrică. Sunt șanse ca Windows 11 să fie oferit gratuit drept upgrade pentru utilizatorii de Windows 10.