Microsoft Fix It, repară-ţi sistemul cu un singur click. Gratuit!

Microsoft Fix It, repară-ţi sistemul cu un singur click. Gratuit!

Cu toţii am avut experienţe neplăcute cu sistemul de operare.
Chiar şi cei mai experimentaţi dintre noi s-au lovit la un anumit
moment de o problemă pe care nu au putut-o rezolva sau le-a dat
mare bătaie de cap. Ca să nu mai spun de majoritatea
utilizatorilor, cei care nu se pricep prea bine la calculatoare,
cei care nu ştiu ce să facă în cazul în care apar anumite
probleme.

Erorile pot apărea pe nepusă masă şi din motive care ţin sau nu
de utilizator. Poate fi la fel de uşor o problemă de drivere, din
cauza producătorilor sau o eroare care să-şi aibă originea între
tastatură şi monitor. Eroare umană, cu alte cuvinte.

Soluţia finală este, de regulă, reinstalarea sistemului de
operare. Aceasta atrage însă după sine alte complicaţii. Dacă faci
o reinstalare „pe curat” va trebui să reinstalezi şi să configurezi
toate aplicaţiile pe care le utilizezi în mod obişnuit. Iar această
operaţiune, ştim cu toţii, devine stresantă şi consumatoare de timp
când se repetă la intervale scurte de timp.

Din fericire, până la reinstalarea sistemului de operare există
şi alte soluţii – mai simple şi mai rapide. Există
aplicaţii care folosesc algoritmi bine stabiliţi pentru a detecta
şi a repara diverse probleme
, de care eşti sau nu
conştient. După principiul „paza bună trece primejdia rea”,
prevenirea este cea mai bună tactică când vine vorba de buna
funcţionare a sistemului.

Un astfel de program – care detectează şi repară singur
problemele – este Fix It Center. Cine altcineva,
decât Microsoft, poate repara mai bine problemele din Windows?
Pentru că Fix It Center este dezvoltat chiar de Microsoft.


Microsoft Fix It

Reparare şi optimizare pe pilot automat

Fiind dezvoltat de Microsoft pentru sistemele de operare
Windows, putem presupune că Fix It Center ar trebui să facă o
treabă bună. Cum Windows-ul nu este open source, nimeni nu poate
şti mai bine ca Microsoft dedesubturile propriului sistem de
operare.

Fix It Center constă în mai multe instrumente de
reparare
. Fiecare dintre acestea este specializat pe un
anumit set de probleme. Nu este ca un antivirus care îşi vede
singur de treabă, dar nici nu este prea complicat. Procesul de
detectare tot trebuie demarat de comanda utilizatorului.

Mecanici specializaţi

Cum am spus, Fix It Center are „câte un mecanic” specializat în
repararea unui anumit set de probleme. Interfaţa aplicaţiei este,
de fapt, o listă cu toţi aceşti mecanici. În dreptul fiecăruia
scrie tipul de reparaţii cu care se ocupă.


Microsoft Fix It

Fix It Center are mecanici care se ocupă de probleme
legate de următoarele funcţii
(exact aşa apar în
program):

  • Aero – probleme cu efectele Aero
  • Connection to a Workplace Using DirectAcces
  • Display Quality
  • Hardware and Devices – detectează probleme legate de
    dispozitivele conectate le calculator
  • Home Group – calculatoarele conectate la reţea şi informaţiile
    partajate
  • Incoming Connections – verifică setările firewall-ului care ar
    putea bloca conexiunea la Internet
  • Internet Connections
  • Internet Explorer freezes or crashes
  • Internet Explorer Performance
  • Internet Explorer Safety
  • Network Adapter – verifică dacă plăcile de reţea funcţionează
    corect
  • Perfomance – este vorba de performanţa generală a
    sistemului
  • Playing and Burning CDs, DVDs and Blu-ray Discs
  • Playing audio
  • Power
  • Printer
  • Program Compatibility
  • Recording Audio
  • Search and Indexing
  • Set up TV tuner
  • Shared Folders
  • System Maintenance
  • Video Freezes or Crashes
  • Windows Media Player DVD
  • Windows Media Player Library
  • Windows Media Player Settings
  • Windows Update

În total sunt 27 de instrumente care se ocupă de 27 de tipuri de
probleme care pot surveni în utilizarea sistemului de operare.

Repararea problemelor

Fix It Center este un program pe înţelesul tuturor. Nu trebuie
să fii expert ca să poţi folosi acest program pentru detectarea şi
repararea automată a eventualelor probleme.

Tot ce trebuie să faci, în prima fază, este să selectezi tipul
problemelor de care te loveşti sau care crezi că apar pe sistemul
tău şi să apeşi butonul Run.


Microsoft Fix It

Vei fi apoi întrebat cum doreşti să se procedeze: să se facă
totul complet automat (inclusiv repararea) sau să alegi tu
soluţiile pe baza cărora să se facă repararea
. Cea de-a
doua opţiune este bună pentru utilizatorii care preferă un plus de
control.

Dacă, în urma scanării, sunt detectate anumite probleme, Fix It
Center va purcede la repararea lor prin metoda aleasă anterior.
Dacă totul este în regulă, va fi afişat un mesaj care îţi va spune
că nu a fost găsită nicio neregulă.

Când selectezi un anumit instrument în Fix It Center sunt
afişate anumite informaţii. În cazul unui instrument nefolosit până
acum, este afişată o scurtă descriere şi durata operaţiunii. Când
selectezi un instrument deja folosit, apare rezumatul operaţiunii
precedente: ce scanării au avut loc, problemele găsite, soluţiile
aplicate etc.

Fix It Center este o aplicaţie care încearcă să repare
eventualele probleme care pot apărea la un sistem de operare. Este
gratuită şi concepută în aşa fel încât să poată fi folosită şi de
către cei mai puţin pricepuţi utilizatori.


Descarcă Fix It Center de aici

Urmărește Go4IT.ro pe Google News