Adresând cerinţele utilizatorilor care doresc să poată naviga pe internet cu riscuri minime pentru securitatea PC-ului folosit, Microsoft a creat o versiune alternativă a browserului Edge care include tehnologii suplimentare de securitate, limitând posibilităţile de propagare a elementelor malware.
Aflată la stadiu de testare în ultimul build Windows 10 Insider Preview, web browserul funcţionează în tandem cu filtrul Windows Defender Application Guard, anunţat încă din luna septembrie a anului trecut.
Pentru a beneficia de noile tehnologii de securitate este necesar să activăm mai întâi componenta Windows Defender Application Guard din meniul Turn Windows features on or off, accesibil din panoul Windows Settings. De acum, în meniul web browserului Edge va apărea o nouă opţiune numită New Application Guard window, a cărei folosire deschide o fereastră separată pentru web browser. Folosit în acest mod, Microsoft Edge rulează într-un spaţiu de memorie izolat de alte aplicaţii şi nucleul Windows, folosirea tehnologiilor de virtualizare blocând accesul componentelor infectate la restul sistemului de operare.
Dezavantajul este că rularea aplicaţiei în maşină virtuală are un impact negativ asupra performanţei resimţite, iar păstrarea fişierelor cookie şi istoricul de navigare nu este posibilă în afara spaţiului de stocare securizat, acestea dispărând la închiderea aplicaţiei.
Opţiunea pentru folosirea Microsoft Edge în modul securizat va fi disponibilă exclusiv în ediţia Windows 10 Enterprise, adresată clienţilor din mediul de afaceri.