Noi dispozitive vor putea face upgrade la sistemul de operare HyperOS

21.01.2024
Noi dispozitive vor putea face upgrade la sistemul de operare HyperOS

Xiaomi, unul dintre cei mai importanți producători de smartphone-uri, se pregătește să extindă noul sistem de operare, HyperOS, pe o gamă variată de dispozitive. Anunțat inițial în octombrie 2023, HyperOS promite să ofere utilizatorilor o experiență îmbunătățită, securitate mai bună și o integrare mai eficientă și rapidă cu alte dispozitive din ecosistemul Xiaomi, scrie Tech India.

HyperOS, bazat pe Android Open Source Project (AOSP) și Android 14, a fost creat pentru a valorifica la maximum potențialul dispozitivelor Xiaomi, de la cele premium la cele accesibile, spune compania. Sistemul de operare va fi disponibil global începând cu primul trimestru al anului 2024, conform declarațiilor companiei.

Un utilizator de pe platforma X (anterior Twitter) a împărtășit o captură de ecran cu noul sistem HyperOS, care include actualizări de securitate și o serie de caracteristici noi. Printre acestea, se numără un nou design, ce vine în culori naturale și animații intuitive și o aplicație meteo revizuită, care oferă animații realiste. De asemenea, sistemul de notificări și securitatea sistemului au fost îmbunătățite.

Ce includ caracteristicile specifice ale HyperOS

Caracteristicile specifice ale HyperOS includ un ecran de blocare similar cu iOS și o interfață de notificări asemănătoare cu Dynamic-Island, setări rapide și widget-uri personalizabile, performanțe îmbunătățite, cu timpi de pornire mai rapizi și o gestionare mai eficientă a memoriei pentru aplicații. De asemenea, noul sistem de operare vine cu o conectivitate îmbunătățită între dispozitive, inclusiv transferul de aplicații, partajarea conținutului și cu integrarea AI, inclusiv generarea de text și imagini, căutarea de imagini și eliminarea textului din imagini.

În plus, utilizatorii se pot aștepta la timpi de pornire mai rapizi, animații mai fluide și o retenție mai bună a aplicațiilor în fundal cu HyperOS. Xiaomi descrie HyperOS ca un sistem de operare „centrat pe om”, care conectează ecosistemul de smartphone-uri, automobile și produse pentru casă ale companiei.

Dispozitivele care urmează să primească actualizarea HyperOS includ modele precum Xiaomi 13 Ultra, Xiaomi 13 Pro, Xiaomi 13, Xiaomi 13T Pro, Xiaomi 13T, Redmi Note 12, Redmi Note 12S, Xiaomi Pad 6 și Poco F5.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Vlad Ionescu
Vlad Ionescu
Pasionat de tehnologie, gaming și muzică, Vlad și-a urmat pasiunea și a devenit redactor de știri și analist Esports. A scris pentru publicații precum ProSport, Revpanda și Superpont, iar în prezent este redactor Go4IT. citește mai mult