Prezentă de peste 3 ani pe telefoanele cu Android sub denumirea Safety Check, funcția Crash Detection responsabilă cu detecția accidentelor în care sunt implicați posesorii iPhone 14 nu pare că a fost testată suficient.
Potrivit mărturiilor oferite deja de câțiva utilizatori, experiențele avute la parcul de distracții pot fi puțin „înfricoșătoare” pentru iPhone-urile echipate cu noua funcție Crash Detection. Declanșată de accelerațiile și mișcările haotice din timpul curselor cu trenulețul suspendat, alerta lasă doar 20 de secunde timp de reacție în care utilizatorul ar trebui să o anuleze. De cele mai multe ori, utilizatorul este prea distras cu experiența avută pentru a reacționa în timp util.
Modul în care Apple detectează accidentele implică folosirea de informații de la mai mulți senzori. GPS-ul arată că te afli în mișcare într-un vehicul, accelerometrul și giroscopul identifică mișcarea și în special impactul, care duce la o decelerare bruscă, în timp ce microfonul înregistrează un zgomot puternic. Când toate acestea ajung la anumiți parametri în același timp, telefonul știe că a fost implicat într-un accident de mașină. Aparent, toate aceste cerințe sunt întrunite și în timpul curselor cu trenulețe suspendate oferite în unele parcuri de distracție, software-ul Apple detectând în mod eronat producerea unui accident de circulație.
Din fericire, după mai multe incidente de acest tip, operatorii serviciilor de urgență care primesc alertele împreună cu locația presupusului incident au învățat să recunoască eroarea produsă.
Până ce Apple va oferi un remediu oficial pe calea actualizărilor de firmware, posesorii iPhone 14 sunt încurajați să comute telefonul în modul ”Avion” înainte de orice experiență care promite momente de adrenalină la parcul de distracții.