O nouă aplicaţie îi învaţă pe utilizatori cum să supravieţuiască în cazul unui accident aviatic [VIDEO]

30.03.2016
Avionul este cel mai sigur mijloc de transport din lume, conform statisticilor. Totuşi, nu strică să fii pregătit în eventualitatea unui accident. O nouă aplicaţie 3D, numită Prepare for Impact, le arată utilizatorilor ce trebuie să facă în mai multe scenarii de incidente aviatice. 
 
Prepare for Impact prezintă câteva scenarii desprinse parcă din coşmaruri, precum o aterizare forţată într-un loc neamenajat sau pe apă, dar şi unele care includ incidente minore, precum o ieşire uşoară a avionului de pe pistă. 
 
Citeşte şi: Această aplicaţie simplă împiedică Microsoft să-ţi descarce Windows 10 pe computer
 
Aplicaţia, disponibilă pentru Android şi iOS, oferă sfaturi detaliate pentru incidentele în care cabina aeronavei se depresurizează, uşa avionului nu se mai deschide sau la bord au loc mici incendii. 
 
 
Prepare for Impact a fost dezvoltată de cercetători de la Universitatea din Udine, din Italia. „Oamenii se pot familiariza cu urgenţele la bordul avioanelor prin rularea unor scenarii de genul ‘ce ar fi dacă’, îşi aleg propriile acţiuni şi văd care sunt consecinţele pozitive sau negative ale acestora”, a declarat profesorul Luca Chittaro în comunicatul de lansare a aplicaţiei. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult