Opera pentru Android primeşte modul Turbo, economisind lăţime de bandă fără compromisuri

29.04.2015

Modul Turbo din versiunea Opera pentru PC este de acum prezent şi în aplicaţia pentru Android. În plus, noua versiune Opera 29 pentru dispozitive cu Android include funcţie pentru sincronizarea tab-urilor cu alte dispozitive, suport pentru procesoare pe 64 biţi şi alte optimizări pentru stabilitate.

Modul Off-Road, prezent de mai mult timp în versiunea Opera pentru Android, oferea utilizatorilor posibilitatea să economisească traficul de date inclus în abonamentele de internet mobil descărcând versiuni comprimate ale paginilor web, trecute mai întâi printr-un server dedicat. Înlocuind modul Off-Road, Opera Turbo promite în continuare economisirea lăţimii de bandă, dar fără sacrificii în ce priveşte viteza la încărcare şi formatarea paginilor.

Introdusă în versiunea pentru PC în urmă cu aproape 10 ani, funcţia Opera Turbo diferă de modul Off-Road prin faptul că apelează la alte servere pentru intermedierea conexiunii, (modul Off-Road apela serverele Opera Mini). Odată activată, funcţia permite descărcarea unor versiuni comprimate a paginilor web, economisind lăţimea de bandă a conexiunii de date. Diferenţa este că randarea paginii este făcută acum de web browser şi nu de serverul aflat la distanţă, evitând astfel multe erori de afişare şi probleme de compatibilitate. Ca şi până acum, sistemul funcţionează doar cu website-uri accesate prin conexiuni nesecurizate.

Iată lista principalelor noutăţi din versiunea Opera 29 pentru dispozitive cu Android:

  • Opera Turbo (înlocuieşte modul Off-Road), cu tehnologii avansate pentru compresie web
  • Suport pentru sincronizarea tab-urilor între dispozitivele. Nou mod de vizualizare pentru tab-urile sincronizate şi Tab Manager reorganizat
  • Îmbunătăţeşte formatarea textului
  • Optimizări pentru procesare pe 64 biţi
  • Bară de încărcare nouă
  • Foloseşte motorul de randare Chromium 42
  • Alte optimizări pentru stabilitate şi uzabilitate

Web browser-ul Opera for Android poate fi descărcat gratuit din magazinul Play Store.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult