Ieri a fost o zi aniversară pentru populara platformă Android, sistemul de operare Google împlinind patru ani de la lansare. Istoria acestui sistem de operare începuse însă cu cinci ani mai devreme, când patru persoane, printre care şi Andy Rubin, care este şi astăzi managerul întregului proiect, au fondat compania Android Inc.
Doi ani mai târziu, compania a fost achiziţionată de către Google iar zvonurile privind intrarea acesteia în industria platformelor mobile a fost confirmată după încă doi ani, când a fost anunţată organizaţia Open Handset Alliance. Cei 34 de membri fondatori, printre care se numărau nume importante precum Motorola, HTC, Samsung, LG, Sony, NVIDIA, Qualcomm, Texas Instruments, Intel, Broadcom sau şapte operatori majori, şi-au anunţat intenţia de a dezvolta, lansa şi promova o platformă deschisă pentru terminalele mobile. Un an mai târziu, pe 23 septembrie 2008, Android 1.0 a fost lansat împreună cu terminalul T-Mobile G1, care a ajuns câteva luni mai târziu şi pe alte pieţe sub numele său real, HTC Dream.
Demarajul platformei a fost unul lent, acesta începând să prindă teren abia în septembrie 2009, când Google a lansat versiunea 1.6. La acea vreme, după cum se observă şi în graficul ataşat mai jos, Android era prins încă între platformele consacrate ale acelor vremuri, Symbian, BlackBerry OS şi Windows Mobile, şi noul şi dinamicul iOS. Consacrarea şi ascensiunea acestuia a început odată cu primăvara lui 2010, când platforma a făcut un salt important la versiunea 2.0/2.1 şi pe piaţă au apărut celebrele modele Google Nexus One, HTC Desire şi Samsung Galaxy S.
Acesta a fost punctul de cotitură care au semnat condamnarea la moarte a platformelor Symbian şi Windows Mobile, tot atunci numărul de terminale vândute care rulează Android depăşind şi iOS, pentru a nu mai fi ajuns niciodată până în ziua de astăzi.
Restul, după cum utilizatorii ştiu, este istorie contemporană – Android a avut o cotă de vânzări de 63 de procente în trimestrul doi al acestui an, concurenţa cu rivalul iOS este înverşunată în sectorul terminalelor de vârf iar restul rivalilor precum Symbian, Windows Phone, Bada şi BlackBerry OS se luptă pentru locul trei, însă în sectorul „sub 10%”.
Ce a adus Android pentru industria mobilă? Noul sistem de operare de la Google, împreună cu rivalul său iOS, au schimbat complet peisajul industriei mobile. Giganţii de odinioară precum Nokia sau Research in Motion s-au prăbuşit în topul preferinţelor, companii mici precum Samsung sau HTC, care produceau preponderent terminale OEM sau featurephone, au devenit noile repere şi chiar lideri de piaţă, interfeţele touchscreen sunt standardul implicit omniprezent iar aplicaţiile mobile, publicitatea mobilă şi navigarea Internet sunt o banalitate. Să îi urăm la mulţi ani, indiferent dacă-l folosim sau nu.