Performanțele Windows 11 în jocuri, afectate de noile funcții de securitate

04.10.2021
Performanțele Windows 11 în jocuri, afectate de noile funcții de securitate

Windows 11 promite să fie cea mai sigură ediție Windows de până acum, însă decizia Microsoft de a pune pe primul loc securitatea vine cu unele compromisuri pe partea de performanță.

Știm deja despre Windows 11 că nu va avea compatibilitate deplină decât cu PC-uri echipate cu procesare AMD sau Intel de generație recentă, care includ la nivel de hardware suport pentru noile funcții de securitate solicitate de Microsoft. Din păcate, se pare că și pe PC-urile compatibile va exista o penalizare de performanță, indusă de anumite aspecte ale mecanismelor de securitate introduse.

windows 11

Informația este dezvăluită de UL, compania care deține popularele benchmark-uri 3DMark și PCMark anunțând un nou set de teste concepute tocmai pentru a măsura impactul de securitate al noilor tehnologii de securitate Windows. Potrivit companiei, sistemul de securitate VBS (Virtualization-Based Security) introdus de Windows 11 poate determina scăderi de performanță în aplicații solicitante, precum jocuri PC. Acest comportament a fost sesizat deja de entuziaștii care s-au înrolat în programul de testare Windows 11, dar în lipsa unei explicații oficiale din partea Microsoft situația a fost pusă mai degrabă în seama codului insuficient optimizat al noului OS.

windows 11

Teoretic, performanțele în jocuri nu ar trebui să fie afectate pe PC-urile care fac upgrade de la Windows 10, sistemul VBS fiind activat doar pentru instalările Windows 11 făcute „pe curat”. Tot în teorie, sistemul VBS vizează aspecte complet diferite ale sistemului de operare, care nu ar trebi să influențele performanțele în jocuri.

Concret, sistemul Virtualization-Based Security se ocupă cu izolarea unei părți din memoria RAM, cu scopul de a proteja anumite aspecte de securitate ale sistemului de operare.

Deocamdată, Microsoft nu oferă o modalitate clară pentru a ține dezactivat VBS, o funcție ce pare mai degrabă intenționată pentru sisteme enterprise, folosite în medii cu cerințe mult mai stricte pe partea de securitate. Însă judecând după faptul că sistemul VBS vine dezactivat pe PC-urile Windows 11 care au făcut upgrade de la Windows 10, putem deduce că aceasta nu este componentă de importanță critică pentru buna funcționare a noului OS.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult