Nu numai Flash dispare cu paşi mici din vieţile noastre, ci şi pluginul Java. Oracle a anunţat că acesta va fi retras în curând, urmând să fie înlocuit cu o tehnologie dedicată, care va putea rula aplicaţii Java în afara browserului. Aceasta va fi în continuare bazată pe vechea tehnologie Java, însă va oferi o metodă mai modernă de acces şi probabil mai eficientă din punct de vedere al resurselor consumate.
Probabil că această decizie nu apărea dacă browserele moderne nu renunţau la suportul pentru Netscape Plugin API (NPAPI), care facilitează compatibilitatea cu plugin-uri de genul Java. Alternativa propusă se numeşte Java Web Start (JavaWS) şi va oferi acces la aceleaşi aplicaţii Java din prezent, însă într-un mod puţin diferit. Atunci când dai click pe un link către o astfel de aplicaţie, aceasta va fi deschisă în afara browserului, ca aplicaţie de sine stătătoare. Desigur, va fi necesară instalarea JavaWS pe computerul respectiv, care se face automat la accesarea unei aplicaţii Java.
Oracle susţine că JavaWS va oferi o experienţă de utilizare mai plăcută decât vechiul plugin şi va primi actualizări mai rapide. Performanţa ar trebui să fie de asemenea îmbunătăţită, însă aceste declaraţii rămân să fie testate în libertate. Întrucât Java este folosit predominant în mediul de business, companiile care doresc să rămână la vechiul sistem o pot face atât timp cât nu fac upgrade la o nouă versiune a plugin-ului sau a browser-ului. Suportul software pentru plugin-ul Java va rămâne valabil până în luna septembrie a anului curent, când este aşteptată versiunea cu numărul 9 al Java Development Kit.