Unul dintre detaliile prezentării Unpacked de ieri pe care nu mulți l-au sesizat este o nouă promisiune din partea Samsung către clienții săi. Producătorul sud coreean spune că începând de acum, telefoanele sale de top, modelele din seriile S și Note, vor primi trei ani de actualizări de sistem. Cârcotașii ar putea spune că aceștia oferă deja asta sub forma de actualizări de securitate pentru trei ani, însă compania promite că în acea perioadă, utilizatorii vor primi inclusiv actualizările de sistem de la Google, cu funcții noi.
Samsung, la fel ca mulți alți producători de dispozitive Android de pe piață, promiteau până de curând doar două actualizări de sistem importante și trei ani de actualizări de securitate. Totuși, alte companii au început de ceva vreme să ofere trei, patru sau chiar cinci ani de actualizări pe anumite modele, așa că Samsung încearcă să concureze în acest spațiu promițând trei ani de actualizări.
Cea mai bună veste legată de acest anunț este însă faptul că această promisiune este valabilă și retroactiv, pentru clienții care au deja un dispozitiv Samsung. Începând cu seria Galaxy S10, toate telefoanele de top ale companiei sunt acoperite de noua inițiativă de actualizare software.
Astfel, Utilizatorii de Galaxy S10 și Note10, care au cumpărat telefoanele anul trecut cu Android 9 preinstalat, au primit deja actualizarea la Android 10. În următorii doi ani, aceștia vor primi pe aceleași dispozitive și Android 11, dar și Android 12, ceva ce nu era garantat atunci când au achiziționat dispozitivele.
Întrucât modelele Galaxy S20 și Note20 sunt lansate direct cu Android 10 din fabrică, aceste modele vor primi actualizări la Android 11, care se lansează în această toamnă, Android 12 și viitoarea versiune Android 13, așteptată în 2022. În același timp, toate aceste dispozitive, vor primi și actualizările de securitate lunare de la Google.
Desigur, Samsung nu renunță la interfața sa proprietară. Galaxy Note20 se lansează cu OneUI 2.5, însă deja a fost anunțată testarea beta pentru One UI 3.0, versiunea care va folosi ca bază sistemul de operare Android 11.
sursa: Android Central