Seria Galaxy S22, afectată de erori după actualizarea One UI 6.1

19.12.2024
Seria Galaxy S22, afectată de erori după actualizarea One UI 6.1

Actualizarea One UI 6.1, lansată în toamna lui 2024 pentru seria Galaxy S22, ar fi trebuit să îmbunătățească experiența utilizatorilor, aducând noi funcții bazate pe inteligența artificială.

Totuși, mai mulți utilizatori au raportat probleme mari, cum ar fi stuttering-ul și blocarea telefoanelor în bootloop, iar situația continuă să se agraveze.

Samsung încă nu a venit cu o soluție.

Cum afectează One UI 6.1 Galaxy S22

La prima vedere, actualizarea One UI 6.1 părea a fi un pas înainte pentru Galaxy S22, având în vedere îmbunătățirile și funcțiile AI promise.

Mulți dintre cei care au instalat-o au observat apoi că telefoanele lor Galaxy S22 se mișcă mult mai greu, cu lag sau blocaje frecvente.

 În plus, există numeroase cazuri în care telefoanele se restartează aleatoriu sau rămân blocate într-un bootloop, fără posibilitatea de a reporni corect.

Erorile afectează performanța zilnică și creează o experiență frustrantă pentru utilizatori, care nu mai pot folosi dispozitivul la capacitate optimă.

Problemele de service

Utilizatorii afectați au apelat la centrele de service autorizate Samsung pentru o soluție.

Tehnicienii de acolo le-au spus că problema ar proveni de la o placă de bază defectă, o cauză care, în multe cazuri, ar implica înlocuirea acesteia la un cost mare.

Mai mult, având în vedere că multe dintre telefoanele afectate sunt deja în afacerea perioadei de garanție, utilizatorii sunt nevoiți să plătească pentru reparații.

Discuții pe forumurile oficiale ale companiei

Această situație a fost semnalată pe scară largă pe forumurile oficiale Samsung și pe diverse platforme de socializare. În ciuda plângerilor masive, compania nu a oferit încă un răspuns clar și nu a anunțat o soluție oficială.

Nu este prima oară când Galaxy S22 întâmpină dificultăți după o actualizare majoră, având în vedere că probleme similare au apărut și la începutul acestui an, când One UI 6.1 a fost lansat pentru prima dată.

La acea vreme, Samsung a retras rapid actualizarea și a oferit varianta bună câteva săptămâni mai târziu.

Necesitatea unei soluții

Actualizarea One UI 6.1 pentru Galaxy S22 ar fi trebuit să îmbunătățească experiența utilizatorilor, dar din păcate a adus mai multe probleme decât soluții.

Dacă software-ul este cu adevărat cauza principală a erorilor, compania ar trebui să ia măsuri imediate.

Problema pare să afecteze în principal dispozitivele Galaxy S22 echipate cu Exynos 2200, vândute în Europa și în unele regiuni din Asia.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ioana Ioniță
Ioana Ioniță
Ioana a început să scrie de când a descoperit creionul și stiloul. La început poezii pe hârtie, apoi articole pe diverse teme la calculator. Când nu meșterește texte din lumea gagdet-urilor, se plimbă în parc, fotografiază ce o farmecă și mângâie toate pisicile apărute în cale. citește mai mult