Cel mai nou sistem de operare Microsoft, Windows 7,
nu vine doar cu o serie de noutăţi interesante la nivelul
interfeţei grafice. Vine şi cu mijloace suplimentare şi necesare
utilizării acestora. Şi mă refer aici la shortcut-urile de
tastatură.
Windows 7 beneficiază de câteva idei bine puse în practică. Noul
Taskbar, de exemplu, este una dintre noutăţile importante. În timp
ce unii preferă vechea abordare, alţii – între care şi eu – sunt
adepţii noului Taskbar. Acesta oferă atât o funcţionalitate mai
bună, cât şi o oarecare elasticitate în configurare.
Un alt exemplu foarte bun în acest sens este sistemul „mai
spectaculos” de gestionare a ferestrelor. Operaţiuni precum
maximizarea, micşorare sau redimensionarea ferestrelor au acum
mijloace specifice de utilizare.
Mijlocul principal pentru majoritatea utilizatorilor este
mouse-ul. De exemplu, ca să redimensionezi o fereastră în aşa fel
încât să ocupe exact jumătate de ecran, trebuie să o „lipeşti” de
marginea ecranului. În acest fel va fi redimensionată automată pe
jumătate de ecran.
Pro tastatură
Toate aceste operaţiuni pot fi realizate alternativ din
tastatură. De regulă, utilizatorii avansaţi preferă, pe
bune dreptate, tastatura.
Sunt mai multe motive pentru care un utilizator ar putea prefera
tastatura în pofida mouse-ului. Unul ar fi comoditatea. Cel mai
important însă este productivitatea. De cele mai multe ori,
operaţiunile pe care le faci la calculator, le faci şi mai repede
şi mai uşor din tastatură.
Evident, toată tevatura tastatură vs mouse implică şi mult
subiectivism. În fond, fiecare are propriile tabieturi şi
reflexe.
Combinaţii de taste pentru Taskbar
În Windows 7 cele mai multe funcţii legate direct de Taskbar pot
fi realizate atât cu mouse-ul, cât şi din tastatură. Iată câteva
dintre funcţiile Taskbar-ului pe care le poţi comanda din
tastatură:
Win + o cifră de la 1 la 9 – Aceste combinaţii de taste
permit lansarea aplicaţiilor prezente pe Taskbar.
De exemplu, dacă apeşi Win + 1 vei deschide programul care ocupă
prima poziţie pe Taskbar. Şi aşa mai departe.
Shift + Win + o cifră de la 1 la 9 – Deschide încă o
fereastră a programului, dacă există deja o fereastră deschisă.
Poţi, de exemplu, deschide încă o fereastră de Word în acest
fel.
Ctrl + Win + o cifră de la 1 la 9 – Face trecerea
de la o fereastră a unui program la altă fereastră a aceluiaşi
program. Să presupunem că ai Microsoft Word ca prim
program pe Taskbar şi că ai mai multe ferestre de Word deschise.
Apăsând Shift + Win + 1 treci rapid de la o fereastră de Word la
alta. Este un fel de Alt + Tab pentru un singur program.
Alt + Win + o cifră de la 1 la 9 – Deschide Jumplist-ul
unu program din Taskbar. Pentru cei care nu ştiu, Jumplist este
mica fereastră care apare în Windows 7 când dai click dreapta pe o
iconiţă din Taskbar. În Jumplist pot fi afişate diverse elemente,
precum cele mai frecvent accesate foldere, fişiere ori
site-uri.
Win + B – Mută focusul pe zona System Tray de lângă ceas.
Astfel, poţi folosi săgeţile pentru a selecta o iconiţă şi Enter
pentru a deschide programul respectiv.
Win + T – Mută focusul pe Taskbar. Poţi folosi săgeţile
pentru a trece de la un program la altul şi Enter pentru a-l
deschide.
Combinaţii de taste pentru ferestre
Şi ferestrele pot fi „manipulate” cu ajutorul tastaturii. Iată
cum:
Win + Home – Maximizează toate ferestrele, cu excepţia
celei active.
Win + Space – Toate ferestrele devin transparente temporar
pentru a putea vedea desktop-ul.
Win + săgeata sus – Maximizează fereastra
activă.
Win + săgeata jos – Dacă fereastra este maximizată va fi
redimensionată. Dacă se mai apasă odată aceeaşi combinaţie de
taste, fereastra va fi minimizată.
Win + săgeata dreapta sau stânga – lipeşte fereastra de
marginea ecranului (stânga sau dreapta) în aşa fel încât să ocupe
exact jumătate de ecran.
Shift + Win + săgeata dreapta sau stânga – Mută fereastra
activă pe alt monitor, dacă sunt configurate monitoare
multiple.
Lista combinaţiilor de taste pentru Windows 7 nu se opreşte
aici. Există numeroase alte combinaţii de taste, mai mult sau mai
puţin utile. Lista completă a acestor combinaţii poate fi găsită pe
site-ul
Microsoft.