Programe de chat şi clienţi pentru reţele de socializare, news reader, muzică online şi nelipsitele aplicaţii cvasi inutile (bloatware) preinstalate în memoria dispozitivelor cu Android, toate acestea au un impact cumulativ asupra performanţelor resimţite şi timpul de mobilitate obţinut cu fiecare încărcare a bateriei. Încercând să descopere care sunt aplicaţiile responsabile pentru deteriorarea performanţelor resimţite la folosirea dispozitivelor cu Android, producătorul AVG Antivirus a colectat date de pe mai mult de 1 milion tablete şi smartphone, evaluând consumul de resurse al aplicaţiilor instalate.
Luând în considerare doar aplicaţii larg răspândite, cu cel puţin 1 milion descărcări din magazinul Google Play, topul vinovaţilor pentru încetinirea performanţelor pe dispozitive cu Android întocmit de AVG acordă clientului pentru reţeaua Facebook un nedorit loc 1:
Reflectând perfect reputaţia companiei pe acest segment, top-ul aplicaţiilor de Android cu cel mai mare consum de baterie are primele două poziţii ocupate de aplicaţii Samsung. În schimb, clientul pentru reţeaua Facebook a obţinut doar locul 6 in clasament, arătând că sunt şi lucruri mai rele pentru dispozitivele cu Android decât update-urile din reţeaua Facebook primite la foc automat.
Din punct de vedere al spaţiului de stocare ocupat, cea mai gurmandă aplicaţie este clientul NY Times – Breaking News, urmat de aplicaţiile Tango Messenger Video & Calls şi Spotify Music. În mod surprinzător, clientul pentru reţeaua Fascebook şi web browser-ul Chrome ocupă doar poziţiile 4 şi 5:
La categoria jocuri de Android, 4 din cele 10 poziţii din clasamentul celor mai mari consumatori de baterie revin unor titluri produse de King, dezvoltatorul seriei Candy Crush Saga: