Google Play Music este un serviciu muzical competitiv, care oferă acces la zeci de milioane de melodii şi permite încărcarea în cloud a propriei colecţii de muzică. Însă serviciul nu oferă un element important pentru foarte mulţi utilizatori pentru care computerul personal este princpala unealtă de lucru. Este vorba de o aplicaţie desktop. Singura modalitate prin care poate fi accesat playerul din Play Music este prin intermediul browserului Chrome, iar cum acesta este un consumator de memorie RAM cu apetit mare, mai bine te lipseşti şi asculţi de pe telefon.
Din fericire, un dezvoltator, Samuel Attard, a lansat o aplicaţie desktop gratuită pentru Google Play Music, care arată la fel ca cea web, dar este mai puternică. El a luat decizia să facă aplicaţia după ce s-a plictisit să caute printre multele tab-uri deschise în browser pentru a o găsi pe cea în care rulează muzica. Spre deosebire de aplicaţia web,
Google Play Music Desktop Player oferă suport pentru tastele multimedia de pe tastatură.
Programul este disponibil în versiuni pentru Windows, Max OS şi Linux.