Nvidia a extins funcția de scalare RTX Video Super Resolution pentru a converti la rezoluție 4K orice clip vizionat în browser-ul Chrome sau Edge.
Suportată cu cele mai recente versiuni de Chrome și Edge, tehnologia Nvidia RTX Video Super Resolution permite folosirea PC-urilor echipate cu acceleratoare grafice RTX 30-series și RTX 40-series pentru a îmbunătăți claritatea percepută și nivelul detaliilor din clipurile video, folosind algoritmi de inteligență artificială.
Deși, rezultatele pot varia de la caz la caz, noua metodă pentru augmentarea calității imaginii va fi disponibilă începând cu rezoluția 360p și până la 1440p, ajutând inclusiv utilizatorii care folosesc conexiuni mai lente la internet. Mai mult decât un algoritm de tip sharpening, RTX Video Super Resolution acționează inclusiv asupra cursivității imaginii, procesând clipurile video până la rata de refresh de 144Hz.
Deși, nu are neapărat legătură cu jocurile pentru PC, tehnologia RTX Video Super Resolution vine ca o extensie a suportului NVIDIA DLSS, folosit pentru a îmbunătăți claritatea percepută a imaginii în jocuri. În ambele cazuri, inovația constă în obținerea unei calități a imaginii simțitor îmbunătățită dintr-o sursă cu rezoluție inferioară. Totul, cu scopul de a consolida fidelitatea consumatorilor față soluțiile Nvidia de accelerare grafică.