O videoconferință parlamentară a fost deturnată de hackeri, care au rulat imagini interzise minorilor

10.05.2020
O videoconferință parlamentară a fost deturnată de hackeri, care au rulat imagini interzise minorilor

O videoconferință la care participau membri ai Parlamentului din Africa de Sud a fost deturnată de un hacker, care a transmis imagini pornografice.

Totodată, o voce de bărbat a început să o insulte pe Thandi Modise, participantă la videoconferință, transmite BBC. Aceasta este Speaker-ul Adunării Naționale, legislativul din statul african.

Modise s-a enervat și a declarat că acesta este motivul pentru care s-a opus întâlnirilor virtuale. „Asta este exact ceea ce am spus despre Zoom!”, a declarat ea pentru o publicație locală.

Alți parlamentari au declarat că incidentul a fost „bolnav” și „deranjant”.

Zoom a devenit cea mai populară aplicație pentru videoconferințe în timpul pandemiei, dar securitatea serviciului lasă de dorit. Compania a achiziționat recent un furnizor de soluții de criptare pentru a preveni astfel de incidente, numite „zoom-bombings”.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News