Lansat deja de 5 luni, Windows Vista se pregăteşte de un upgrade, în pielea lui Service Pack 1, a cărui versiune Beta este aproape gata să vadă lumina zilei.
Programat să apară anul acesta în noiembrie, primul Service Pack pentru Windows Vista, încearcă apele printr-o versiune beta ce va fi disponibilă cel mai probabil la jumătatea lunii curente. Printre îmbunătăţirile aduse de SP1 se numără sporul de performanţă şi rezolvări ale problemelor semnalate de utilizatori în ultimele luni. Din păcate Microsoft nu are de gând să introducă noi funcţionalităţi pentru Vista cu SP1, ci doar patch-uri care au rol de a stabiliza sistemul.
O parte din lista de îmbunătăţiri a fost făcută publică de WinBeta. Acestă listă cuprinde:
• Timpi scăzuţi de shut-down şi copiere a fişierelor mari
• Creşteri ale ratelor de transfer odată cu scăderea timpului de ocupare al procesorului
• Suport ExFat, sistemul de fişiere folosit de cardurile de memorie flash
• Suport sport BitLocker Drive Encryption ce va permite criptarea parţială a discurilor
• Posibilitatea de iniţializare a sistemelor cu Extensible Firmware Interface pe maşini x86
• Rată de succes mărită pentru conexiuni MeetingSpace şi Remote Assistance aflat în spatele unui firewall
În tradiţia Microsoft nu ar trebui să ne mire dacă data lansării este împinsă puţin mai departe, în primăvara lui 2008, dar deocamdată aşteptăm versiunea Beta.