Web browser-ul Opera pentru dispozitive cu Android a ieşit din stadiul beta, aducând funcţii noi şi performanţe la nivelul competiţiei. Versiunea oficială este complet gratuită şi poate fi instalată din magazinul Google Play.
![]() |
![]() |
Construită pe fundaţiile motorului Webkit, noua versiune Opera pentru tablete cu sistem Android vine cu o serie de funcţii interesante, dintre care unele nu se regăsesc la alte browsere competitoare. Printre acestea se numără şi funcţia Off-Road, responsabilă cu stabilizarea conexiunii la internet în timpul câlătoriilor, când accesul la reţea este intermitent, respectiv reducerea traficului de date.
Funcţia Discover, activată cu o alunecare către dreapta a degetului peste suprafaţa ecranului, deschide o secţiune cu informaţii grupate pe categorii, cum ar fi ştiri, artă şi tehnologie, unde utilizatorii pot descoperii conţinut provenind de la website-uri pe cere încă nu le-au vizitat. Potrivit lui Rikard Gillemyr, director la Opera Software, funcţia Discover oferă utilizatorilor o modalitate relaxantă de a descoperi articole şi informaţii interesante, pe care le pot răsfoi doar cu un minim de efort.
![]() |
![]() |
Vizibil ori de câte ori deschidem un tab nou, ecranul Speed Dial permite păstrarea paginilor favorite într-un loc uşor accesibil, organizate într-o listă de icon-uri asemănătoare celor pentru aplicaţii.
Potrivit primelor impresii, web browser-ul cotat cu 4.5 steluţe după aproximativ 350 mii download-uri în versiune Beta oferă performanţe la un nivel comparabil browser-ului Chrome, la rândul său bazat pe tehnologiile WebKit.
Web browswer-ul Opera pentru Android este disponibil pentru download gratuit în magazinul de aplicaţii Google Play.