Veste bună pentru utilizatori deranjaţi de reclamele agresive afişate de unele website-uri, dar foarte proastă pentru site-urile care folosesc această metodă de promovare ca sursă principală de finanţare: Apple va permite posesorilor de dispozitive cu sistem iOS 9 să blocheze reclamele afişate în web browserul Safari.
Aparent, dezvoltatorii de aplicaţii pentru IOS 9 vor avea posibilitatea să creeze extensii pentru Safari capabile să blocheze fişiere cookie, imagini , diverse resurse, ferestre pop-up şi alte forme de conţinut nedorit.
Pe lângă blocarea de la afişare a reclamelor, un impact suplimentar asupra veniturilor ar putea avea şi aplicaţia News. Funcţionând după modelul Flipboard, aplicaţia pune la dispoziţia utilizatorilor de iOS 9 colaje cu articole publicate de diverse website-uri, existând temerea vă aceştia nu vor mai fi motivaţi să acceseze direct website-urile preferate. Apple News va fi promovat prin reclame, ceea ce înseamnă că publicaţiile ar putea fi în cele din urmă nevoite să opteze pentru postarea conţinutului pe această platformă, după ce folosirea la scară largă a programelor de tip AdBlock va duce la prăbuşirea veniturilor din publicitate.
Deloc surprinzător, dat fiind numărul foarte mare de vizitatori care folosesc telefoane şi tablete Apple, vestea este primită cu îngrijorare de proprietarii numeroaselor publicaţii aflate deja în dificultate din cauza diminuării treptate a veniturilor din publicitate. Anunţul neoficial făcut de inginerul Apple Ricky Mondello în cursul zilei de luni nu dezvăluie toate detaliile acestei modificări, Apple urmând să ofere mai multe informaţii informaţii în cadrul unei conferinţe adresată dezvoltatorilor.