În continuarea primei părţi, în care îţi arătam cât de uşor şi cât de gratuit poţi crea un simplisim baner flash pentru site/blog, voi încerca să-ţi demonstrez cum prin două-trei clicuri în plus poţi realiza ceva mult mai complex, chiar profesional dacă ai şi veleităţi de artist. Şi dacă un minut e prea mult, încerc să te mulţumesc cu câteva exemple de generatoare online de banere flash banale, la secundă. N-am uitat nici de cei care au nevoie de codul HTML de inserare a flash-ului în pagina web.
Vârându-mă direct în primul subiect, hai să construim un baner flash mai complicat, cu mai multe slide-uri (3 în cazul de faţă) şi să-i adăugăm şi-un pic de audio. Voi fi mai sec în explicaţii, bazându-mă pe faptul că ai citit prima parte a materialului şi ştii deja să dai un "New (Project)", să ajungi la "Layout Dimmensions" ori să desenezi un amărât de cerc.
De data aceasta am stabilit dimensiunile banerului la 150×200 de pixeli (cum sunt cele ce apar pe coloană într-un site), aşa de dragul diversităţii. Ai în acest moment o singură pagină (slide) la dispoziţie. Vei mai adăuga două din meniul Page > Add (sau iconiţa cu dreptunghiul alb şi semnul plus sus în colţul drept). Cu iconiţele ce reprezintă două săgeţi dreapta-stânga treci de la o pagină la alta, iar numărul slide-ului selectat apare în dreapta căsuţei de modificare a fontului şi dimensiunii acestuia. Ai posibilitatea, oricând, de a şterge anumite pagini ori de a le schimba ordinea de apariţie (Page > Delete, respectiv Page > Shift Forward / Shift Backward). Mai departe, ai putea să umpli cu o culoare paginile. Adică fundalul (negru în banerul exemplu) care, atenţie, se menţine în toate slide-urile! Pentru a avea un slide cu alt fundal, fentezi prin introducerea unui dreptunghi de mărimea paginii (deci 150×200 px) pe care-l umpli cu culoarea dorită.
Acum iei paginile la rând şi arunci în fiecare dintre ele text, forme geometrice şi/sau poze, apoi unora ori fiecăruia dintre aceste elemente le adaugi nişte efecte de animaţie. Iată ce am executat în exemplul meu (click pe link pentru a-l vedea):
În acest moment, ar fi cazul să vezi ce-ai încropit. Cu un simplu Page Preview nu poţi previzualiza decât slide-ul selectat. Pentru a previzualiza banerul în toată complexitatea sa te introduci in meniu la Project şi dai clic pe Export. Imediat se va deschide o pagină web în care vezi ce ai realizat.